Țara de origine: România. România, medicament pentru străini. Producătorul Antibiotice Iași obține 20% din vânzări din exporturile către SUA

Știrea a fost publicată luni, 17 decembrie 2018, 04:04 în categoria

Ţara de origine: România. România, medicament pentru străini. Producătorul Antibiotice Iaşi obţine 20% din vânzări din exporturile către SUA ♦ Primele nouă luni din 2018 au adus afaceri de 241 mil. lei pentru compania Antibiotice ♦ Producătorul derulează în prezent o investiție de 20 mil. euro într-o fabrică nouă.

De la o fabrică mică de medi­ca­mente în Iași, prima în care se producea penicilină în re­giu­nea de sud-est a Europei la mijlocul secolului trecut, An­ti­biotice Iași, unul dintre cei mai mari jucă­tori de pe piața de profil în acest moment, a depășit granițele continentului european, ajungând să trimită produse chiar și în Statele Unite ale Americii. Rezultatele companiei sunt în creștere și pe piața locală, un teren pe care concurează 67 de producători de medicamente.

„Antibiotice este o companie farma­ceu­tică cu capital majoritar de stat și își desfășoară activitatea pe o piață deosebit de compe­titivă, alături de alți peste 270 de competitori, mulți dintre ei firme multinațio­nale cu prestigiu“, spun reprezentanții com­paniei din Iași.

Originile producătorului se regăsesc în decembrie 1955, când lua ființă prima fabrică din România și din sud-estul Europei în care se făcea penicilină. Construită la Iași, în perioada 1953-1955, compania purta numele de fabrica Chimică nr. 2 Iași. Patru ani mai târziu, la Iași se obțineau primele unguente, creme și supozitoare, iar fabrica își schimba numele în fabrica de Antibiotice.

În anii ‘80, Antibiotice exporta deja 50% din producția realizată, iar substanțele active fabricate la Iași deveneau componentă de bază pentru medicamente fabricate de producători atât din țară, cât și din lume. Anii ‘90 au adus investiții de peste opt milioane de euro în scopul retehnologizării. În perioada 1993-1997, Antibiotice a produs primele medicamente sub formă de comprimate, iar ampicilina și oxacilina (foarte cunoscute astăzi de români) au fost primele capsule obținute pe fluxul de produse penicilinice. Din aprilie 1997, au început să se tranzacțio­neze acțiunile companiei (cu simbolul ATB) la Bursa de Valori București, unde Antibi­o­tice SA are acum o capitalizare de 327 de milioane de lei.

Cel mai probabil, „tradiția - cel mai frecvent asociată brandului nostru a cântărit cel mai mult în continuitatea noastră ca brand“, sunt de părere reprezentanții Anti­bio­tice Iași. Începând din 2009, compania a început să se concentreze tot mai mult pe dezvoltarea afacerilor externe, obținând autorizații pentru a putea livra medicamente injectabile în Statele Unite ale Americii. În ultimii zece ani, Antibiotice SA și-a extins portofoliul de produse, introducând și suplimentele alimentare și medicamentele fără prescripție.

„După Republica Moldova și Serbia, sunt avute în vedere noi repre­zentanțe pe piețe emergente din zona Americii Latine și Asiei de Sud-Est“, spunea în 2014 Ioan Nani, directorul general al producătorului de medicamente. Iar „cursa“ către atingerea piețelor externe a fost susținută de companie prin investiții. Antibiotice SA derulează în prezent o investiție de 20 mil. euro într-o fabrică nouă de produse topice - creme, geluri, supozitoare, unguente și ovule, o piață pe care este prezentă încă din 1960. Unitatea de producție ar trebui finalizată până la sfârșitul anului viitor, producția ar urma să înceapă în aprilie 2020, iar cea mai mare parte din aceasta - 60% mai exact - va merge la export, spre America, dar și în țări din Uniunea Europeană. În total, în noua unitate, care se va întinde pe 2.500 de metri pătrați, se vor produce 500 de tone din aceste produse, față de 270 de tone cât produce acum secția veche. Fondurile pentru noua unitate de producție provin din capitaluri proprii și un credit de 15 mil. euro. În România, compania vinde acum 75% din produsele topice fabricate la Iași și deține o cotă de 35% din piața locală. Anual, de pe porțile fabricii din Iași ies 60 de milioane de cutii de medicamente, din care 35-40% sunt produse topice.

Primele nouă luni din 2018 au adus afaceri de 241 mil. lei pentru Antibiotice, după un plus de 3% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul evoluției vânzărilor medica­mentelor pentru afecțiunile cardio­vasculare, antiinfecțioase și neurologice.

Producătorul Antibiotice Iași este controlat de Ministerul Sănătății, celelalte acțiuni fiind împărțite între SIF Oltenia, Broadhurst Investments și SIF Transilvania, dar și alți investitori de pe piața de capital de la București.

Unde ajunge Antibiotice Iași

• În 2017, peste 37% din veniturile totale ale companiei au reprezentat vânzările produselor pe piețele externe, cu creșteri în regiuni precum Asia, America Latină și Orientul Mijlociu. În Vietnam de exemplu, anul acesta vânzările au fost de trei ori mai mari față de acum patru-cinci ani, când compania a intrat pe această piață. Creșteri înregistrează și vânzările în Ucraina sau Republica Moldova.

• Cea mai bună piață la export pentru Antibiotice este însă SUA, care aduce 20% din vânzări și unde compania vinde mai multe tipuri de injectabile (penicilină, cefalosporine - din clasa betalactamice), potrivit celor mai recente date.

Campania „Țara de origine: România“ își propune să spună poveștile a zece branduri autohtone care au rezistat de-a lungul timpului și s-au extins peste granițe.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina-Elena Vasiliu

0 comments :

Trimiteți un comentariu