Probleme pentru una dintre cele mai mari bănci americane: Gigantul Goldman Sachs este acuzat de statul malaezian că ar fi încălcat securitatea națională

Știrea a fost publicată luni, 17 decembrie 2018, 17:24 în categoria

Probleme pentru una dintre cele mai mari bănci americane: Gigantul Goldman Sachs este acuzat de statul malaezian că ar fi încălcat securitatea naţională Autoritățile din Malaezia au intentat acuzații penale împotriva Goldman Sachs și a foștilor directori Tim Leissner și Roger Ng Chong Hwa pentru “violări grave ale legilor securității” referitoare la fondul suveran de investiții de 6,5 miliarde de dolari, scrie Bussines Insider.

Goldman Sachs International și două sucursale asiatice ale băncii de pe Wall Street au fost acuzate în baza legilor privind valorile mobiliare pentru omisiunea de informații materiale și publicarea de declarații false în documente din 2012 și 2013 legate de vânzarea de obligațiuni internaționale de către fondul de investiții 1MDB, în totalitate deținut de stat prin Ministerul de Finanțe.

Autoritățile de stat au declarat că vor solicita amenzi de nivelul miliardelor de dolari, precum și timp petrecut în închisoare pentru vinovați corespunzător cu cifrele implicate în acest scandal.

Fondul de investiții 1MDP este subiect de investigații legate de corupție și spălare de bani în cel puțin șase țări.

“Frauda lor merge până în inima piețelor noastre de capital și dacă nu este instituită nicio procedură penală împotriva acuzatului, subminarea sistemului nostru financiar și integritatea pieței vor rămâne nepedepsite”, a declarat luni într-un comunicat Tommy Thomas, Procurorul General al Malaeziei.

Goldman a câștigat aproximativ 600 de milioane dolari în taxe pentru majorarea de 6,5 miliarde de dolari a fondului. Autoritățile de stat au declarat luni că 2,7 miliarde de dolari din veniturile a trei obligațiuni 1MDB au fost deturnate.

Un purtător de cuvânt al Goldman Sachs a răspuns luni într-un email: “Credem că aceste acuzații au fost greșit direcționate, ne vom apăra puternic împotriva lor și așteptăm cu nerăbdare oportunitatea de a ne prezenta cazul. Compania continuă să coopereze cu toate autoritățile care investighează aceste probleme”.

Analiștii au spus că Goldman ar putea fi nevoită să aloce între 500 de milioane de dolari și un milliard de dolari pentru rezerve legale în următoarele patru trimestre pentru a se pregăti pentru potențiale amenzi. Banca nu și-a dezvăluit rezervele totale. Acțiunile Goldman se tranzacționează la bursa din New York în scădere cu 1,79%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu