Trei trenuri sunt afectate de condițiile meteo, de la Arad, Timișoara și Vatra Dornei spre București

Știrea a fost publicată duminică, 16 decembrie 2018, 10:34 în categoria

Trei trenuri sunt afectate de condiţiile meteo, de la Arad, Timişoara şi Vatra Dornei spre Bucureşti Compania Națională de Căi Ferate (CFR) SA a informat că traficul feroviar este adaptat, duminică, la condițiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza județelor aflate sub Cod Portocaliu și Cod Galben de vânt puternic și ninsori viscolite, potrivit unui comunicaat de presă.

Cele mai mari probleme în circulația de pe căile feroviare sunt înregistrate pe raza regionalelor Craiova și Timișoara.

„La această oră, echipele de intervenție acționează în teren pe 4 secții de cale ferată de pe raza regionalelor Craiova și Timișoara pentru remedierea deranjamentelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică: Valea Sadului - Lainici, Lunca Budieni - Bărbătești, Valea Cernei - Turnu Severin și Vărădia -Săvârșin, unde nu există tensiune în firul de contact, din cauza copacilor căzuți pe calea ferată”, au precizat reprezentanții CFR.

În intervalul orar necesar operațiunilor de verificare și intervenție, traficul feroviar pe distanțele respective a fost oprit pentru a permite accesul și intervenția drezinelor și a personalului specializat, trenurile care circulau pe traseele respective fiind oprite în alte stații de pe traseu.

Trenuri afectate sunt: IR 1822/1821 Arad – București Nord (retur), IR 1654 Vatra Dornei – București Nord și IR 1696/1695 Timișoara Nord – București Nord (retur).

„În continuare, echipele feroviare fac verificări permanente pe toate secțiile de cale ferată de pe raza județelor aflate sub incidența celor două coduri de vreme nefavorabilă, iar pe segmentele unde situația o impune se va interveni operativ cu personal și utilaje, astfel încât să menținem operational traficul pe toate magistralele. Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească. CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajații feroviari au ca principal scop circulația trenurilor în condiții de siguranță”, au subliniat reprezentanții CFR.

De asemenea, călătorii se pot informa cu privire la ora de sosire sau de plecare a trenurilor din gările București Nord, Brașov, Craiova, Iași și Timișoara pe site-ul instituției, la domeniul camere web.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina Botezatu

0 comments :

Trimiteți un comentariu