Digi Communications încheie 2019 cu afaceri de 1,2 mld. euro și un profit de 42 mil. euro

Știrea a fost publicată luni, 24 februarie 2020, 13:56 în categoria

Digi Communications încheie 2019 cu afaceri de 1,2 mld. euro şi un profit de 42 mil. euro Digi Communications (DIGI), operator de telecomunicații listat la Bursa de la București și ale cărei acțiuni sunt incluse în structura indicelui principal BET, încheie anul 2019 cu venituri de circa 1,2 mld. euro (5,6 mld. lei), plus 14% față de anul precedent, în timp ce profitul net urcă cu 132%,  la aproximativ 42 mil. euro (197 mil. lei), arată datele publicate vineri la bursă.

Astfel pe fondul majorări numărului de unități genera­toa­re de venituri (RGU), adică contul unui client asociat unui ser­viciu pentru o anumită perioadă de timp, cu aproximativ 1,2 milioane, în mare parte provenind din Spania și din România, Digi Com­mu­nications a reușit să-și îmbunătățească profita­bi­litatea subs­tan­țial pe parcursul anului 2019. Numărul total al RGU s-a ma­jorat cu 8% la 16,1 milioane unități și a ajuns la un maxim istoric.

„2019 a fost un an remarcabil pentru compania noastră, atât sub raportul creșterii veniturilor și a EBITDA, cât și din perspectiva evoluției tehnologice“, spune Serghei Bulgac, CEO al companiei cu o capitalizare de 720 mil. euro (3,46 mld. lei).

„Suntem mândri de realizările echipelor noastre - roll-out-ul 5G în România, lansarea serviciilor de telefonie mobilă în Ungaria și creșterea în ritm accelerat pe piața spaniolă“, spune Bulgac.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu