Cea mai bună ședință bursieră din ultimele 15 luni: bursa de la București urcă marți cu 6,15%. Investitorii revin la cumpărăre încurajați de sesiunea pozitivă de pe plan extern. Avertisment de la un broker: Este un yo-yo bursier

Știrea a fost publicată marți, 24 martie 2020, 21:42 în categoria

Cea mai bună şedinţă bursieră din ultimele 15 luni: bursa de la Bucureşti urcă marţi cu 6,15%. Investitorii revin la cumpărăre încurajaţi de sesiunea pozitivă de pe plan extern. Avertisment de la un broker: Este un yo-yo bursier Prin prisma indicelui principal BET, bursa de la București s-a apreciat cu 6,15% marți și a marcat cea mai bună ședință bursieră din decembrie 2018 încoace, adică din ultimele 15 luni, într-un climat investițional în care cumpărătorii și-au făcut resimțită prezența în piață.

Astfel lichiditatea de tranzacționare pe segmentul de acțiuni a fost de circa 42 mil. lei, la jumătate față de ședința precedentă și cu 35% mai scăzută față de media anului 2020, ceea ce arată că vânzările nu mai fost atât de agresive ca în zilele trecute.

După mai multe ședințe negative, investitorii de la bursă au luat marți o gură de oxigen, dar un broker atrage atenția asupra faptului că deși azi “la butoane” au fost cumpărătorii, mâine vor apărea din nou vânzătorii.

“Deja se știe <>. După zile cu scăderi mari apare un rebound cam tot la fel (precum cel de marți – n.red). Într-adevăr impulsul este dat de pachetul de stimuli fiscali din SUA, dar eu cred că încă nu este de ajuns încât să redea încrederea investitorilor, mai ales că în SUA cresc cazurile de infectări cu virus. Încă nu sunt argumente solide pentru care să se termine criza și să înceapă revenirile”, spune Antonio Oroian, broker la Goldring care adaugă că investitorii sunt pentru moment prinși într-un ping-pong. “Sau cum am mai văzut bine descris "yo-yo market”.

O singură acțiune din cele 17 ale indicelui principal BET a fost pe minus (BVB cu 4,4%0), dar pe de altă parte aprecierile au fost cuprinse întrede 1,3% pentru Transgaz la 15,5% pentru Fondul Proprietatea, arată datele agregate de ZF din platforma BVB.

FP este cunoscută în cercurile de invstitori ca fiind o acțiune preferată de nerezidenți, în mare parte cei de peste Ocean, de aici și aprecierea de circa 4 puncte procentuale pe ulima sută de metri a închideri bursiere, care a coincis cu deschiderea Wall Street.

Impulsul pozitiv a fost adus de pe piețele bursiere din străinătate, în special cea din SUA în contextul în care Wall Street a deschis în creștere puternică, respectiv 7% în aștepare deciziei cu privire la pachetul fiscal de 2.000 de miliarde de dolari. La deschiderea Wall Street, bursa del a București avea un plus de 4,3%, pentru ca în doar o oră avansul să se majoreze cu două puncte procentuale.

Și în Europa bursele sunt pe plus, investitorii fiind încurajați de măsurile de stimulare de peste Ocean dar și ca o reacție pozitivă a detensionării situației în Italia, epicentrul de coronavirus al Europei. Italia a raportat pentru a doua zi la rând o scădere a numărului de cazuri infectate cu noul virus.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu