Impetum Group: Care sunt principalele măsuri legislative pentru sprijinirea companiilor afectate de răspândirea COVID-19 și cum pot fi aplicate

Știrea a fost publicată vineri, 27 martie 2020, 14:17 în categoria

Impetum Group: Care sunt principalele măsuri legislative pentru sprijinirea companiilor afectate de răspândirea COVID-19 şi cum pot fi aplicate Guvernul va trebui să adopte și alte măsuri de sprijinire a mediului de afaceri, pe lângă cele anunțate deja, pentru a evita o criză economică severă, sunt de părere oficialii Impetum Group, un grup care gestionează companiile aflate în dificultăți financiare. Extinderea pandemiei de COVID-19 la nivel global și declararea stării de urgență în numeroase țări europene, dar și în România, declanșează efecte în lanț, dificil de controlat în mod unilateral de către mediul de afaceri românesc.

„Avem o echipă multidisciplinară de specialiști care urmăresc în timp real toate aceste modificări legislative. Astfel, menținem informați cei peste 500 de antreprenori și manageri din businessurile în care suntem implicați prin companiile Impetum Group. Observăm schimbările în interacțiunea zilnică cu start-up-uri, companii în dificultate, companii în etapa de maturizare. Măsurile adoptate au grade diferite de aplicabilitate în funcție de companie, de aceea este critică interpretarea corectă a acestora și adaptarea lor permanentă de către autorități la mediul de business, care se schimbă de la o zi la alta”, spune Adrian Lotrean, senior partner Impetum Group și CITR.

Măsurile adoptate au în vedere companiile destabilizate, companiile sănătoase care nu sunt afectate de spectrul consecințelor pandemiei – ca măsură de prevenție – dar și companiile aflate în proceduri de restructurare (reorganizare, concordat preventiv, restructurare prin OG6).

Impetum a centralizat măsurile anunțate până acum de guvern și le-a clasificat în funcție de tipul de companii cărora se adresează.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina-Elena Vasiliu

0 comments :

Trimiteți un comentariu