Mugur Tolici, director de resurse umane, Banca Națională a României: Jumătate dintre angajații BNR lucrează acum de acasă și vom crește această pondere

Știrea a fost publicată miercuri, 25 martie 2020, 19:22 în categoria

Mugur Tolici, director de resurse umane, Banca Naţională a României: Jumătate dintre angajaţii BNR lucrează acum de acasă şi vom creşte această pondere Mugur Tolici, director de resurse umane, Banca Națională a României, afirmă că 50% dintre angajații BNR lucrează acum de acasă și că această pondere va crește în perioada următoare.

”Am luat rapid toate măsurile ca să livrăm în continuare ce trebuie. Acum două săptamani, aveam zero angajați care lucrau de acasă, acum o săptămână erau 33%, iar acum sunt 50%. Intentionăm să creștem ponderea angajaților care lucrează de acasă pentru reducerea riscului operațional și vrem să avem echipe care să alterneze ca prezență în sediile băncii, în situația care intervine vreo dificultate”, a declarat Mugur Tolici în cadrul video-conferinței ZF HR Trends.

El spune că angajații BNR utilizează platforme online pentru ca activitatea să se desfășoare în condiții normale.

Săptămâna trecută am transmis aproape toate documentele prin poștă electronică. Utilizăm toate mijloacele pe care le avem la dispozitie pentru a organiza teleconferinte, folosim și aplicația Zoom și am reușit să creăm o situație în care activitatea se desfășoară aproape în condiții normale, deși mare parte din personal nu se află in instituție. Prin toate măsurile pe care le-am luat, ne-am asigurat că continuitatea este aplicată pentru toate activitățile băncii”, a adăugat Tolici.

Ce a mai declarat Mugur Tolici:

Pentru o parte destul de mare dintre cei care lucrează de acasă, conectarea este limitată doar la email, nu au acces la structura informațională a băncii, la servere, pentru că sunt anumite cerințe de securitate;

provocare a fost punerea la dispoziție a platformelor tehnologice unui număr cât mai mare de angajați;

Avem sedii de backup care sunt pregătite oricând să preia din activitățile critice;

Cred că perioada de criză poate fi și una de oportunitate. Există și o parte pozitivă - sudarea echipelor care pun umărul să ieșim din această situație dificilă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ramona Cornea

0 comments :

Trimiteți un comentariu