Piețele financiare sunt în alertă: Jamie Dimon, șeful JPMorgan și cel mai puternic bancher din lume, a fost operat de urgență din cauza unor probleme cardiace

Știrea a fost publicată vineri, 6 martie 2020, 17:01 în categoria

Pieţele financiare sunt în alertă: Jamie Dimon, şeful JPMorgan şi cel mai puternic bancher din lume, a fost operat de urgenţă din cauza unor probleme cardiace Jamie Dimon, 63 ani, șeful celei mai mari bănci din SUA, a fost operat de urgență la inimă din cauza unei „disecții aortice acute”, și acum se recuperează, potrivit FT.

Temporar, banca va fi condusă de Daniel Pinto și Gordon Smith, co-vicepreședinți ai băncii, până când Jamie Dimon se recuperează după o afecțiune descrisă drept Colegiul Cardiologilor din SUA drept „una dintre cele mai letale afecțiuni cardiovasculare”.

Jamie Dimon, șeful J.P. Morgan, este cel mai bogat bancher din lume, deținând un pachet de acțiuni evaluat la circa 1 mld. dolari la cea mai mare bancă americană

„Vestea bună este că afecțiunea a fost descoperită devreme, iar operația a fost un succes. El este treaz, alert și se recuperează bine”, au transmis Pinto și Smith într-o notă către colegi, acționari și clienți.

Jamie Dimon, un nefumător care a inclus sportul în viața lui, a resimțit dureri în piept joi dimineață și a mers la un spital din New York.

JPMorgan nu a transmis cât timp Dimon va lipsi de la birou. Cercetările Colegiului Cardiologilor arată că mai mult de 80% dintre pacienți trăiesc cel puțin 5 ani după o astfel de intervenție.

Jamie Dimon este singurul CEO de pe Wall Street care și-a condus banca prin criza financiară din 2007-2008 și a rămas la cârma instituției.

În timpul mandatului său de 15 ani deja, JPMorgan a devenit cel mai mare jucător bancar în era de după criza financiară, ceea ce a culminat cu profiturile record înregistrate de la an la an.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu