Rata șomajului din Norvegia a explodat ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele șapte decenii

Știrea a fost publicată marți, 24 martie 2020, 18:47 în categoria

Rata şomajului din Norvegia a explodat ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte decenii Un număr de 142.000 de norvegieni au intrat în șomaj în ultimele 7 zile, iar șocul pandemiei de coronavirus a fost exacerbat de prăbușirea cotațiilor la petrol, Norvegia fiind cel mai mare producător european de țiței.

Rata șomajului din Norvegia a crescut de peste patru ori în numai două săptămâni la 10,4%, într-un scenariu ce pare destinat să se repete în mai multe țări de pe glob din cauza șocului economic cauzat de pandemia de coronavirus, transmite Financial Times.

Numărul șomerilor din Norvegia a sărit de la 65.000, în data de 10 martie, la 291.000, marți, 24 martie. Norvegia este cel mai mare producător de petrol din Europa, iar prăbușirea prețurilor internaționale la țiței a contribuit la creșterea șomajului.

Rata șomajului s-a dublat efectiv în fiecare din ultimele două săptămâni cu 142.000 noi șomeri în doar ultimele șapte zile.

Aceasta este cea mai ridicată rată a șomajului în Norvegia de la al doilea război mondial", a spus Sigrun Vageng, directorul departamentului pentru muncă și ajutor social la administrația omonimă din Norvegia.

Coroana norvegiană s-a prăbușit în ultimele două săptămâni la minime istorice în raport cu dolarul american și moneda euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mihai Gongoroi

0 comments :

Trimiteți un comentariu