Ungaria s-a alăturat țărilor europene care au impus măsuri mai stricte, precum carantina națională, pentru a opri răspândirea COVID-19 în teritoriu, potrivit FT.
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat că începând de mâine, sâmbătă, oamenii nu mai au voie să iasă din casă decât pentru motive urgente – ca în România – până la data de 11 aprilie, cel puțin.
În Ungaria există circa 300 de cazuri confirmate de COVID-19, cu 10 decese.
Toate magazinele care vând produse non-esențiale, precum cele de haine și de electronice, vor fi închise, conform noilor prevederi.
În același timp, bătrânii cu vârste de peste 65 de ani au voie să iasă la magazine de la 9 dimineața și până la prânz, în timp ce tinerii trebuie să iasă mai târziu din casă pentru cumpărăturile necesare.
Decretul menționează că adunările pot fi permise pentru nunți, înmormântări, activități religioase, precum și pentru activități de înfrumusețare – adică frizeriile și saloanele rămân deschise.
Carantina națională vine la câteva zile înainte ca parlamentul din Ungaria să voteze o lege care ar extinde starea de urgență națională pe termen nelimitat și i-ar acorda lui Viktor Orban dreptul de a guverna prin decret.
Viktor Orban închide Ungaria și anunță carantină națională
Știrea a fost publicată vineri, 27 martie 2020, 16:22 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu