În timp ce consensul printre strategi și instituțiile de prognoză tinde să fie acela că recesiunea care probabil că a și venit este severă și va fi de durată, iar recuperarea lungă, o amploare exactă a scăderilor economice este greu de calculat. Ce este cert însă, este că unele state vor suferi mai mult decât altele, iar nimeni nu are un scenariu cu final sigur.Dată fiind complexitatea fără precedent a problemelor economice și sociale pe care le creează pandemia, modelele folosite de experți pentru predicțiile privind traiectoriile economiilor, bazate pe ciclurile de afaceri de după cel de-al Doilea Război Mondial, sunt depășite, arată The Economist. Unele companii, precum Starbucks și Dell, au renunțat la a mai face estimări privind veniturile anuale, refuzând chiar și să hazardeze în a ghici cum va fi viitorul. În cel mai bun caz, instituțiile de prognoză și strategii pot anticipa tendințe.
Chiar președinta Băncii Centrale Europene Christine Lagarde a explicat că este „extrem de dificil“ de știut cât de mult timp va rămâne zona euro împotmolită în recesiune, sau cât de mult va cădea economia în gol. Cele mai recente date arată o prăbușire bruscă a încrederii companiilor și a dinamismului activității economice, notează Financial Times. Lagarde a avertizat că zona euro se îndreaptă spre „o contracție a PIB-ului mare“ și spre o „deteriorare rapidă a condițiilor de pe piața muncii“ din cauza pandemiei de COVID-19. De asemenea, a spus Lagarde, prespectiva prețurilor este „înconjurată de incertitudini ridicate“. Ca să fie clar cum stă situația cu prognozele în această criză, șefa FMI a aratăt că „incertitudinea este la cote foarte înalte și va rămâne acolo, ceea ce face extrem de dificil de estimat amploarea și durata recesiunii iminente și a revenirii“. Estimarea de moment a FMI este că economia zonei euro se va prăbuși cu 7,5% anul acesta - cea mai gravă recesiune din istoria blocului monetar -, creșterea urmând să atingă doar 4,7% anul viitor. Altfel spus, zonei euro îi va lua mai mult de un an pentru a-și reveni. Același lucru este valabil și pentru economia mondială.
The New York Times arată că se amplifică temerile că declinul economic ar putea fi mult mai distrugător și de durată mai mare decât se credea inițial - poate dura până anul viitor și chiar mai mult - întrucât guvernele continuă să blocheze afacerile pentru a stopa răspândirea pandemiei, iar frica de virus să reconfigureze chiar conceptul de spațiu public, împiedicând creșterea economică bazată pe consumator.
Pandemia este în primul rând o situație de urgență pentru sănătatea publică. Atâta timp cât interacțiunea umană rămâne periculoasă, afacerile nu pot reveni în mod responsabil la normal. Și ceea ce era normal înainte s-ar putea să nu mai fie de acum încolo. Oamenii pot fi mai puțin înclinați să stea în restaurante aglomerate și săli de concerte chiar și după ce virusul este adus sub control.
Oprirea bruscă a activității comerciale amenință să provoacă o durere economică atât de profundă și de durată atât de mare în fiecare regiune a lumii, încât recuperarea poate dura ani. Pierderile pentru companii, multe deja saturate de datorii, riscă să declanșeze o criză financiară de proporții, chiar catastrofală.
Dacă la începutul crizei se impunea scenariul unei recesiuni în formă de „V“, adică scădere economică urmată de o revenire rapidă, acum se vorbește tot mai mult de o dublă recesiune, a doua lovitură venind de la spargerea barajului care ținea sub control datoriile. Blocarea activității economice a forțat guvernele să folosească pachete enorme de cheltuieli sociale pentru sprijinirea cetățenilor și afacerilor. În unele state, oamenii primesc direct cecuri cu bani. Aceste cheltuieli sunt necesare, iar economiștii sunt de acord asupra acestui lucru, însă ele duc la acumularea de datorii. Iar o povară prea mare poate duce la o criză financiară, scrie CNBC. „S-ar putea să vină crize ale datoriilor“, au avertizat analiștii de la Economist Intelligence Unit (EIU). „Deficitele fiscale vor crește accentuat în următorii ani.“ Banca Mondială avertiza deja din ianuarie asupra pericolului unor noi crize ale datoriilor, descriind valul de acumulare a datoriilor de atunci, pornit în 2010, drept „cea mai mare și mai largă creștere“ a îndatorării globale din anii 1970 încoace. Acum, jumătate din țările lumii au cerut asistență financiară de la FMI, care a atras atenția că este „foarte probabil“ ca anul acesta să vină cea mai dură criză financiară de după Marea Recesiune.
În lumea bogată, statele europene sudice ar putea fi primele lovite, iar riscul este cu atât mai mare cu cât nu există măsuri credibile implementate pentru a preveni crize ale datoriilor suverane, spun strategii de la EIU. Ei fac referire în special la țări dezvoltate dar puternic îndatorate ca Spania și Italia. Mai grav este că sudul Europei încă nu și-a revenit complet după cura de austeritate făcută după criza financiară anterioară. Prin urmare, este probabil ca și mai multă austeritate să nu aibă efecte benefice. Și The Economist atrage atenția asupra statelor sudice într-o analiză despre zonele unde impactul crizei va fi cel mai mare și argumentează de ce acestea sunt mai vulnerabile. Crizele economice expun și agravează punctele slabe din structură. Analiza realizată de The Economist luând în calcul 50 de ani de date despre PIB a constatat că ritmurile de creștere din țările bogate tind să conveargă în timpul expansiunilor, deoarece chiar și cele mai slabe economii sunt trase în sus. Cu toate acestea,în timpul perioadelor de scădere, performanțele se diferențiază semnificativ. În prima jumătate a anilor 2000, diferența medie anuală dintre ratele de creștere a PIB ale celor mai bune și celor mai slabe țări bogate a fost de cinci puncte procentuale. În 2008-12, în recesiunea care a urmat crizei financiare globale, decalajul s-a extins la zece puncte. Această recesiune nu va fi diferită. Trei factori ar trebui să contribuie la separarea rezultatelor economice slabe de cele grave: structura industrială a unei țări, componența sectorului său corporativ și eficacitatea stimulului fiscal. The Economist a utilizat indicatori pentru acești factori pentru a clasifica, aproximativ, expunerea a 33 de țări bogate la criză. Concluzia este că unele, cum ar fi cele din sudul Europei, par mult mai vulnerabile decât SUA și țările din nordul Europei. Astfel, Grecia, Spania și Italia sunt cele mai expuse. Franța este pe undeva pe la mijloc, iar Germania este spre coada clasamentului, ceea ce pentru cea mai mare economie europeană este o veste bună.
0 comments :
Trimiteți un comentariu