
Compania deținută de Facebook a anunțat că noile condiții vor fi aplicate „mesajelor redirecționate frecvent” – adică acele mesaje care apar cu săgeată dublă deasupra, ceea ce înseamnă că au mai fost redirecționate de cel puțin 5 ori înainte.
Acum, WhatsApp le va permite utilizatorilor să redirecționeze astfel de mesaje doar către o singură persoană.
„Am văzut o creștere masivă a numărului de mesaje redirecționate, fenomen pe care utilizatorii l-au catalogat drept copleșitor și despre care susțin că poate contribui la răspândirea dezinformării. Credem că este important să încetinim răspândirea acestor mesaje pentru ca WhatsApp să rămână un loc al conversațiilor personale”, a transmis compania.
În ultimele două săptămâni, WhatsApp a fost împânzit de teorii și informații neverificate care circulă cu repeziciune de la un utilizator la altul. Guvernul din Marea Britanie le-a cerut explicit companiilor americane de tehnologie să oprească răspândirea acestor conținuturi.
0 comments :
Trimiteți un comentariu