
Businessul companiei a fost de 13,5 mil. euro anul trecut, cu offline-ul care avea o contribuție de 90%, iar online-ul care aducea doar 10%
Pentru acest an este bugetat un declin de minimum 30% și este așteptată o schimbare a raportului de putere între cele două medii.
„Așteptăm să repornim businessul, mai exact să redeschidă mallurile, dat fiind că din 30 de librării doar patru sunt stradale. Pe acestea din urmă le-am redeschids deja, am demarat procesul miercuri cu unitatea din centrul istoric al Bucureștiului, de pe strada Lipscani. Ieri a fost rândul unităților din Cluj (Piața Unirii), Sibiu (Piața Mică) și Câmpina“, spune Amalia Buliga, executivul care conduce businessul și care este acționar minoritar în business. Acționarul majoritar este omul de afaceri Octavian Radu care a și fondat businessul.
Ea adaugă că acestea sunt singurele care pot fi redeschise legal, mallurile așteptând decizia autorităților pentru a-și relua activitatea. Totuși, în ceea ce privește mallurile, executivul precizează că negociază cu acestea pentru chiriile viitoare și pentru plățile din perioada stării de urgență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu