Planul de reconstrucție economică de 750 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană sub conducerea nemțoaicei Ursula von der Leyen este considerat de mulți un moment istoric pentru UE, o șansă pentru un pas mare înainte spre o Uniune mai strânsă și mai solidară. Proiectul, bazat pe datorii puse la comun de statele UE și fonduri distribuite sub formă de granturi, este construit după o schiță franco-germană care abia recent a fost îmbrățișată de Angela Merkel.Ce l-a făcut să-și schimbe poziția pe cancelarul Germaniei ar putea fi teama că țara sa va fi acuzată de lipsă de solidaritate și că astfel pune în pericol chiar integritatea UE, dar și amploarea dezastrului economic produs de pandemie.
Planul CE este bine primit de majoritatea statelor comunitare, iar cum de pe 1 iulie Germania va prelua de la Croația președinția prin rotație a UE, va fi misiunea Berlinului și a lui Merkel să înfrângă opoziția statelor reticente Austria, Olanda, Suedia și Danemarca, fără acceptul cărora proiectul nu va putea deveni realitate. De asemenea, tot sub președinția germană va fi negociat și adoptat bugetul UE, iar Uniunea va trebui probabil să-și stabilească direcția politicii externe față de SUA și China și să se ocupe de problema refugiaților. Dacă la începutul anului Merkel era ca și absentă din politicile europene, criza i-a dat șansă încheierii carierei de lider european făcând istorie, ajutată de fosta colaboratoare în guvernul său Ursula von der Leyen, acum președintele Comisiei Europene. Ieșirea UE din criza fără precedent produsă de pandemie nu se va face după calea indicată de Germania, dar va fi sub supravegherea și cu ajutorul Germaniei.
„Dacă ezităm acum, ne amenință un al doilea Brexit, din Italia“, a declarat recent Markus Soder, liderul partidului creștin-democrat CSU, formațiunea soră a Uniunii Creștin-Democrate a cancelarului Merkel. Cu alte cuvinte, spune el, Europa se află la un moment de răscruce: statele europene ori se ajută reciproc, ori crește riscul ca Italia să părăsească UE. Cu aceste explicații, Soder expune responsabilitatea pe care și-ar asuma-o oricine preia rolul de locomotivă politică a UE.
În ianuarie, Merkel era o figură politică ștearsă pe scena internă și internațională, amintește CNN. Atenția era acaparată de lupta dintre cei trei concurenți bărbați pentru poziția ei. Apoi a venit coronavirusul. Reacția lui Merkel a fost la început lentă și prudentă, după cum îi este obiceiul. Însă pe măsură ce pandemia începea să devasteze viața poltică și socială, Merkel a început să se facă auzită. Pe plan internațional, s-a remarcat mai întâi prin opoziția la propunerile statelor sudice ca membrii UE să se împrumute la comun prin așa-numitele coronabonduri pentru a finanța reconstrucția economică prin granturi în loc de credite. Pentru că este cea mai mare economie, Germania, principalul finanțator al bugetului european, ar fi suportat cea mai grea povară, lucru nevăzut cu ochi buni de plătitorul de taxe german. Dar ceva a făcut-o pe Merkel să aleagă o direcție clară, surprinzându-i pe mulți, chiar și pe unii colaboratori apropiați. Curtea Constituțională germană a pus la începutul lunii sub semnul îndoielii legalitatea achizițiilor de obligațiuni efectuate de BCE începând cu 2015 pentru a susține economia zonei euro. Decizia riscă să arunce în aer apărările construite de BCE contra coronacrizei și ar însemna că acțiunile băncii centrale a zonei euro trebuie să fie sub control politic german.
Practic, instanța germană a aratăt că binele comun european trebuie să se supună legii germane. Această situație Merkel n-a putut s-o permită. Președintele francez Emmanuel Macron n-a aflat decât cu puțin timp înainte de videoconferința de presă comună cu Merkel din această lună că liderul german va promova ideea susținută de statele sudice ca un întreg fond de reconstrucție de 500 de miliarde de euro să fie distribuit sub formă de granturi, au povestit pentru Financial Times oficiali din trei guverne europene. În afară de decizia judecătorilor de la Karlsruhe, era clar că un alt factor a determinat-o pe Merkel să se răzgândească. A fost vorba de chiar impactul economic al pandemiei. Cancelarul însuși a avertizat că șocul economic al virusului este atât de mare încât poate „pune în pericol coeziunea Uniunii Europene“. În cele din urmă, Merkel și Macron și-au anunțat propunerea: un program de reconstrucție economică de 500 de miliarde de euro finanțat în comun de pe piețe, fondurile urmând să fie distribuite sub formă de granturi. Apoi Ursula von der Leyen a anunțat săptămâna aceasta o propunere mai cuprinzătoare a CE, dar bazată pe structura prezentată de liderul francez și de cel german, la care se adaugă credite de 250 de miliarde de euro cu condiții preferențiale.
Mecanismul, de resursele căruia ar beneficia în primul rând Italia și Spania, țările care suferă cel mai mult din cauza pandemiei, apoi Polonia, Franța, Grecia și România, permite un transfer de avuție de la țările bogate la cele mai sărace sau care au mai multă nevoie. Banii vor fi rambursați tot la comun, de toate statele membre ale UE, începând cu 2027 și până în 2058. Astfel, CE încearcă să nu împovăreze actualele guverne ale țărilor reticente în a oferi bani altora. Însă un cost evident este, după cum scrie un comentator al Deutsche Welle, împovărarea generațiilor viitoare. De asemenea, semnele de pe piețe arată că va deveni mai scumpă finanțarea prin obligațiuni a guvernului german. Franța îndeamnă energic membrii UE să accepte proiectul CE, care a încântat Roma și Madridul, considerând că acesta răspunde cererilor lor. Dintre statele reticente, Austria și-a arătat deja deschiderea la negocieri. O reacție surprinzătoare a venit din Malta, al cărei ministru de finanțe și-a exprimat temerile că pachetul ar putea ca în cele din urmă să deschidă Cutia Pandorei armonizării taxelor.
0 comments :
Trimiteți un comentariu