♦ Producția industrială a scăzut în industria prelucrătoare cu 14,4% în martie 2020 față de aceeași lună din 2019, a zecea lună la rând de scădere.
Producția industrială, principalul indicator al evoluției industriei, a scăzut în România cu 13% în martie 2020 față de aceeași lună a anului trecut. Cea mai abruptă scădere a fost înregistrată de industria prelucrătoare (-14,4%), arată datele Institutului Național de Statistică.
Andrei Rădulescu, economistul-șef al Băncii Transilvania, spune că industria va suferi în aprilie o cădere mai puternică și va ajunge la un minim istoric, după care producția industrială va înregistra creșteri.
„Ne așteptăm ca industria României să intre într-un nou ciclu (după minimul istoric care va fi înregistrat în aprilie), într-o evoluție susținută de nivelul redus al costurilor reale de finanțare, redinamizarea comerțului intraeuropean și internațional, resimțirea măsurilor de relaxare implementate în ultimele luni (la nivel mondial, european și intern), avantajele comparative și competitive și potențialul ridicat de dezvoltare din România“, scrie Andrei Rădulescu într-o informare a instituției.
De asemenea, economiștii Erste, banca austriacă de care aparține BCR, scriu într-o notă a instituției că luna mai sau iunie va însemna pentru industrie o revenire, după ce în aprilie căderea va fi mai abruptă decât în martie.
„Este probabil ca cifrele din aprilie să arate o scădere mai mare decât cea din luna martie din cauza opririi prelungite a producției locale, însă mai sau iunie pot aduce un început de recuperare. Multe țări din Uniunea Europeană au anunțat relaxarea restricțiilor de circulație în ultimele săptămâni“, scriu într-un raport economiștii Erste.
Pe ramuri, industria prelucrătoare a scăzut cu 14,4%, industria extractivă cu 7,5% și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat cu 3,7%, în luna martie 2020, prin comparație cu aceeași lună a anului trecut.
Cel mai mare declin a fost înregistrat în sectorul de prelucrare a pieilor (-42,5%), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (-36,2%), industria mobilei (-32,8%).
Industria auto s-a contractat în martie 2020 față de aceeași lună a anului trecut cu 31,4%.
„Din perspectiva analizei pe marile grupe industriale se evidențiază diminuarea componentei bunuri de capital cu 20,6% an/an, care exprimă declinul sever al investițiilor în industrie în luna martie, pe fondul restricțiilor implementate pentru contracararea crizei sanitare și incertitudinilor cu privire la procesul de relansare economică post-pandemie. De asemenea, componentele bunuri intermediare, bunuri de uz curent și bunuri de folosință îndelungată au scăzut cu ritmuri an/an de 10,4%, 10,6%, respectiv 11,8% în martie“, mai scriu economiștii BT.
Cea mai grea lună pentru industria românească: cădere de -13% în martie
Știrea a fost publicată vineri, 15 mai 2020, 02:37 în categoria Auto
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu