♦ Conglomeratul lui Buffett își diminuează și deținerea la JPMorgan Chase.Grupul american Berkshire Hathaway deținut de miliardarul Warren Buffett a vândut în T1/2020 peste 10 milioane de acțiuni din cele aproape 12 milioane pe care le deținea la banca de investiții Goldman Sachs, respectiv circa 84% din participație, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza unui raport publicat vineri de conglomeratul american citat de FT.
În ședința de luni, ulterioară raportului, atât Goldman (plus 5,8%), cât și Berskshire (plus 3,7%) s-au apreciat pe bursa americană. La finele anului 2019, deținerea la Goldman Sachs valora 2,3 mld. dolari și reprezenta 2,9% din portofoliul Bershire Hathaway, însă coronacriza a diminuat evaluarea acțiunilor și l-a determinat pe Buffett să rămână cu doar 1,9 milioane de acțiuni, respectiv un pachet de 0,6% din societate.
În afară de această vânzare masivă, Berkshire și-a diminuat și deținerea în cadrul băncii JPMorgan Chase de la 1,95% la 1,88%.
Berkshire a salvat Goldman în criza din 2008 când a investit 5 mld. dolari, inițial în acțiuni preferențiale, în timpul falimentului Lehman Brothers. Investiția originală, care i-a adus Berkshire 500 mil. dolari anual din dividende, a fost costisitoare pentru Goldman, astfel că în 2013 cele două părți au agreat noi termeni care au făcut conglomeratul lui Buffett cel mai mare acționar (3%). Buffett a trasat câteva diferențe între panica creată în timpul crizei din 2008 și criza actuală. „Suita de posibilități pe partea economică este încă extraordinar de mare. Nu știm exact ce se întâmplă când închizi voluntar o parte substanțială a societății. În 2008 și 2009, trenul nostru economic a deraiat de pe calea ferată, iar atunci au fost câteva motive pentru care terasamentul era slab. De data aceasta, doar am tras trenul de pe șine și l-am pus lângă ele, nu prea văd nicio paralelă“, le-a transmis Buffett acționarilor la întâlnirea anuală a Berkshire de la începutul lunii mai.
Anterior acestor vânzări, Berkshire și-a majorat participațiile la două dintre cele mai mari linii aeriene americane în primul trimestru, chiar cu câteva săptămâni înainte ca Warren Buffet să decidă că achizițiile au fost o greșeală și să lichideze integral deținerile în acțiunile aeriene, dar în luna aprilie și deja în pierdere.
Compania lui Buffet cumpărase aproape 1 milion de acțiuni la Delta Air Lines, ajungând la o deținere de 11%, și 218.966 de titluri United Airlines, la această companie având 9%, potrivit rapoartelor. Rămâne însă neclar dacă achizițiile au fost făcute înainte sau după ce pandemia a lovit SUA. Din 2016 încoace, Berkshire a cheltuit între 7 și 8 miliarde de dolari pe participațiile la cele două companii aeriene, dar și la American Airlines și Southwest Airlines, la care avea participații de 9%.
Berkshire Hathaway a înregistrat o pierdere record de 49,7 miliarde de dolari în primul trimestru, în condițiile în care vânzările agresive de acțiuni la nivel mondial pe fondul pandemiei i-au afectat considerabil portofoliul de investiții.
Potrivit datelor făcute publice de Berkshire, scăderea valorii acțiunilor și a portofoliului de instrumente derivate, care includ acțiuni blue-chip cum ar fi Apple sau Bank of America, au generat pierderi de 55,6 miliarde de dolari în acest trimestru. Declinul valorilor de piață ale acțiunilor din portofoliu este mult mai mare decât aprecierea veniturilor înregistrate de companiile din portofoliu. Totuși, Berkshire are în “cufere” 137 de miliarde de dolari cash și aștepată noi oportunități de achiziții și investiții. Deja o parte din bani a mutat-o în obligațiuni de stat în primele trei luni ale anului.
Acțiunile Berkshire înregistrează la New York o scădere de 22,5% de la începutul anului, emitentul ajungând la 427 miliarde de dolari capitalizare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu