Ministerul de Finanțe a redeschis o emisiune de titluri scadentă în ianuarie 2028 și s-a împrumutat cu 200 mil. lei peste nivelul de 500 mil. lei programat, la o dobândă anuală de 4,43%.La licitație au participat șapte dealeri primari.
Volumul total al cererii a fost de 825 mil lei, din care ofertele competitive au totalizat 715 mil. lei, iar cele necompetitive 110 mil. lei.
Rata cuponului a fost de 4,15%, iar randamentul până la maturitate aferent prețului acceptat a fost de 4,43%.
Din valoarea nominală adjudecată de 700 mil. lei, suma oferita de bănci în nume și cont propriu s-a ridicat la 340 milioane lei, iar în contul clienților la 250 mil. lei
Ofertele necompetitive au fost de 110 mil. lei.
În aprilie, Ministerul de Finanțe a atras 5,7 mld. lei pe piața internă din care 337,4 milioane lei certificate pe 12 luni, cu 43% peste nivelul programat.
Pentru luna mai statul a programat licitații pe piața internă în volum de 4.1 miliarde lei, din care 500 milioane lei prin certificate pe 12 luni.
0 comments :
Trimiteți un comentariu