Statele bogate ale lumii se pregătesc să acumuleze datorii noi care ar putea ajunge la un total de 17.000 miliarde dolari, întrucât acestea se înarmează cu pachete de măsuri și stimuli pentru a combate consecințele economice ale pandemiei – precum scăderea abruptă a veniturilor din taxe și impozite – conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), citată de FT.În țările bogate din OCDE, datoria guvernamentală ar putea crește în medie de la 109% din PIB la peste 137% din PIB în acest an, ceea ce înseamnă că mai multe state ar putea ajunge la un nivel al datoriei similar cu cel din Italia
Datoriile suplimentare acumulate acum ar însemna o povară în viitor de circa 13.000 de dolari pe fiecare persoană dintre cei 1,3 miliarde de cetățeni care trăiesc în țările membre OCDE.
Nivelul datoriilor ar putea crește chiar mai mult dacă revenirea economică va fi în realitate mai lentă decât previzionează economiștii.
Randal Kroszner, fost guvernator al Rezervei Federale, a spus că situația actuală ridică întrebări cu privire la sustenabilitatea pe termen lung, atât a datoriei publice, cât și a celei private.
„Trebuie să ne obișnuim cu realitatea dură că nu vom avea o revenire în formă de V”, a spus Kroszner.
Organizația a anunțat că datoria publică în cele 28 de țări membre a crescut cu 28% din PIB în criza financiară din 2008-2009, datoria suplimentară ajungând la circa 17.000 miliarde dolari.
„Pentru 2020, impactul economic al pandemiei de Covid-19 va fi mai rău decât criza financiară”, a notat OCDE.
Deși multe guverne au introdus măsuri fiscale în ultimele luni, care variază de la 1% din PIB în Franța și Spania, până la 6% din PIB în SUA, acestea ar putea fi depășite de creșterea datoriei publice – întrucât veniturile din taxe scad de obicei mai repede decât activitatea economică într-o recesiune adâncă, precum aceasta, conform OCDE.
În urmă cu un deceniu, gândirea economică de până atunci sublinia ideea că o datorie publică ce depășește un nivel de 90% din PIB devine nesustenabilă pentru guverne. În timp ce mulți economiști cred și acum că această limită nu există, mulți consideră că dacă datoria publică va crește, va ajunge să submineze consumul din sectorul privat, ceea ce poate încetini creșterea.
0 comments :
Trimiteți un comentariu