Economiile din Europa Centrală și de Est vor suferi în recesiunea pan-europeană adusă de pandemie mai puțin decât cele din sud, care au reacționat mai lent și se vor reface mai greu, arată cele mai recente estimări ale principalelor instituții de prognoză economică.
Acest lucru, deși întrucâtva dătător de speranță pentru o revenire rapidă în est, are totuși un ricoșeu, după cum observă Financial Times. Statele din estul și sudul Uniunii Europene au format la începutul anului o alianță ad-hoc pentru a încerca să extragă contribuții mai mari de la națiunile mai bogate ale blocului comunitar pentru următorul buget pe șapte ani. Însă Spania și Italia, economii mari din zona euro dar puternic lovite de pandemie, vor vrea mai mulți bani pentru repararea pagubelor și forțarea relansării, ceea ce pune sub semnul îndoielii rezistența alianței. Noua situație apare când negocierile pentru bugetul european și pentru un mecanism de revenire pentru economiile UE sunt în plină desfășurare. Comisia Europeană înclină spre ideea că noul fond de relansare, care ar putea avea o putere de finanțare de sute de miliarde de euro, ar trebui îndreptat în primul rând spre „sectoarele și regiunile cel mai dur lovite de criză“, după cum a declarat comisarul european pentru afaceri economice Paolo Gentiloni. Președintele Comisiei pentru buget a Parlamentului European Johan Van Overtveldt a spus că pachetul de revenire ar trebui să fie inclus în bugetul pe termen lung al UE.
„Fondul de revenire ar trebui să fie substanțial și să fie, de asemenea, parte din următorul buget, cel pentru 2021-2027, și nu ceva separat“, a explicat el. Și președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a promis că va transforma bugetul european în „nava-mamă“ a revenirii Europei și ar vrea ca noile fonduri să fie concentrate în regiunile „cele mai mult afectate și unde nevoia de ajutor este mai mare“. Guvernele din Europa Centrală și de Est se laudă că au adus sub control pandemia mai rapid decât alții. Negocierile pentru buget vor dura probabil până la toamnă, iar liderii europeni sunt divizați în ceea ce privește modul de finanțare a relansării economice pan-europene. Țările nordice, excedentare, care de obicei contribuie la buget mai mult decât primesc, sunt reticente la a finanța sudul cheltuitor sau la a pune gaj pentru datoriile acestor state. Astfel, alianța statelor sudice cu cele estice, ale căror guverne au o atitudine anti-Bruxelles din ce în ce mai evidentă, pare nesigură.
În cele mai noi estimări economice, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) arată că țările care au aderat la UE prin valurile din 2004 și 2007 ar putea chiar beneficia din schimbările din lanțurile de aprovizionare de după pandemie. Instituția estimează că economiile din Europa Centrală și cele ale statelor baltice se vor micșora anul acesta cu 4,3% și vor crește anul viitor cu 4,5%. Acest grup de țări cuprinde Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Slovenia.
În Europa Centrală și statele baltice, arată BERD, „măsurile stricte de izolare au perturbat lanțurile valorice și au blocat producția, inclusiv pe cea a industriei auto, care reprezintă aproape jumătate din producția industrială în Slovacia“. Pentru Europa de Sud-Est, grup în care BERD include Cipru, Grecia, Bulgaria, dar și România, instituția a remarcat că o cauză principală de perturbare economică vine din turism, mai ales în cazul primelor trei state. Grupul va fi lovit de o recesiune de 4,8% anul acesta, urmând o revenire de 4,6% în 2021. România, unde turismul nu este un sector economic esențial, ce va pierde în 2020 (scădere a PIB de -4%), va recupera în 2021.
Pentru economiile din centrul și estul Europei, criza ar putea avea și părți bune. Adoptarea forțată a tehnologiilor digitale i-ar putea ajuta pe cei rămași în urmă la acest capitol să avanseze mai rapid, notează BERD. De asemenea, pe măsură ce economiile își revin, regiunea ar putea profita de faptul că firmele și companiile europene vor căuta lanțuri de aprovizionare mai rezistente și mai puțin dependente de China. Estul și centrul au deja avantaje comparative și exporturi mari în sectoare unde China este furnizorul global dominant, cum sunt industria auto, producția de utilaje și cea de medicamente. Un alt avantaj este cuplarea la economia Germaniei, care este cel mai puțin afectată de criză dintre economiile europene mari.
Estimările BERD sunt în general mai optimiste decât cele ale Comisiei Europene, publicate tot luna aceasta, iar instituția avertizează că acestea „depind de inceritudini fără precedent. Dacă măsurile de distanțare socială rămân mai mult timp decât s-a anticipat, recesiunea va fi mai adâncă, nivelul PIB per capita din 2019 ne mai putând fi atins ani de zile de-acum încolo“. Însă cifrele fac clar că pandemia și recesiunea lovesc mai dur sudul Europei, unde autoritățile, cu excepția poate a celor din Grecia, au acționat mai lent și unde boala a făcut mai multe victime, impunând blocaje mai prelungite, inclusiv în sectorul economic vital al turismului.
Pentru Polonia, cea mai mare economie est-europeană, BERD vede o recesiune de -3,5% anul acesta, cea mai mică din UE. Agenția de rating S&P; estimează o scădere de -4% a economiei poloneze în 2020, pe aceeași linie cu predicția guvernului de la Varșovia.
Pentru Ungaria, BERD anticipează o contracție tot de -3,5%, cifră mult mai optimistă decât cea publicată de CE, care prevede o recesiune de -7%. Guvernul este și mai optimist, estimând o scădere a economiei de doar -3%, în timp ce banca centrală, condusă de un aliat al guvernului, promite o revenire rapidă.
Recesiunea va fi mai moale și revenirea mai rapidă pentru Europa de Est decât pentru statele sudice, iar criza poate aduce câteva avantaje. Însă costul ar putea fi mai puțini bani de la bugetul UE
Știrea a fost publicată vineri, 15 mai 2020, 03:52 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu