Boeing Co va anunța reduceri de locuri de muncă în SUA săptămâna aceasta, după ce luna trecută anunța că intenționează să elimine 10% din forța de muncă totală, de 160.000 de angajați, au declarat surse sindicale pentru Reuters.Un purtător de cuvânt al sindicatului Society of Professional Engineering Employees in Aerospace (SPEEA), care reprezintă 17.600 de angajați din Boeing, a declarat Reuters că firma a informat sindicatul în această privință.
Boeing a refuzat să comenteze.
În aprilie, directorul executiv al lui Boeing, Dave Calhoun, a declarat că compania „a început să ia măsuri pentru a reduce numărul de angajați cu aproximativ 10% printr-o combinație de disponibilizări voluntare, naturale și disponibilizări involuntare, după cum este necesar”.
SPEEA a declarat că aproximativ 1.300 dintre membrii săi au solicitat să plece.
Un oficial al sindicatului a confirmat o informație media potrivit căreia Boeing le-a spus liderilor sindicali să se aștepte la reduceri cuprinse între 15 și 20% din membrii organizației, ingineri și lucrători din statul Washington și din sudul Californiei.
În aprilie, Boeing a înregistrat zero comenzi pentru a doua oară în acest an, iar clienții au anulat alte 108 comenzi pentru avionul 737 MAX.
0 comments :
Trimiteți un comentariu