​Acțiuni noi în valoare de 10,13 mil. lei emise de Holde Agri Invest, care aparțin unor 80 de investitori noi, au intrat astăzi în sistemul Bursei de la București

Știrea a fost publicată luni, 15 iunie 2020, 17:47 în categoria

​Acţiuni noi în valoare de 10,13 mil. lei emise de Holde Agri Invest, care aparţin unor 80 de investitori noi, au intrat astăzi în sistemul Bursei de la Bucureşti Un pachet de 9,1 milioane de obligațiuni emise de societatea Holde Agri Invest, operator local de terenuri agricole, în valoare totală de 10,13 milioane de lei, au intrat astăzi în sistemul Bursei de Valori București, la prețul de 1,1135 lei pe unitate, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB.

Pachetul reprezintă o parte din acțiunile vândute în cel de-al doilea plasament privat derulat de Holde, respectiv cea vândută unor investitori noi. Societatea a reușit să strângă în total 12 milioane de lei de la investitori, după ce oferta a fost suprasubscrisă cu 20%. Restul de circa 2 milioane de lei au fost acoperiți de investitori deja existenți, care au participat și la primul plasament privat.

Un număr de 80 de investitori noi au participat la cel de-al doilea plasament privat, ceea ce înseamnă că în prezent Holde a ajuns la 132 de acționari, persoane fizice și juridice.

Holde Agri Invest se așteaptă ca acțiunile să intre la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București în septembrie 2020, iar în perioada următoare se va concentra pe îndeplinirea ultimelor cerințe oficiale în vederea listării. Holde va fi prima companie ce operează terenuri agricole listată la BVB. Acțiunile companiei vor fi disponibile pentru tranzacționare sub simbolul HAI.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu