
La întrebarea cum arată acum piața muncii pentru angajații din marile corporații, Oana Botolan Datki, SEE managing partner al companiei cu activități în sectorul resurselor umane CTeam Human Capital, are un răspuns scurt și cuprinzător: incertă.
Piața muncii din România a fost lovită puternic de pandemia de COVID-19. În nici trei luni de când autoritățile au decretat stare de urgență, circa 430.000 de angajați aveau contractele de muncă încetate, adică fie au fost concediați, fie contractele lor nu au mai fost prelungite, conform datelor de la Ministerul Muncii.
Mai mult, rata șomajului a crescut în luna aprilie la 4,8%, atingând nivelul maxim din septembrie 2017, pe fondul deteriorării climatului din piața forței de muncă, în contextul incidenței pandemiei și consecințelor acestui șoc, potrivit statisticilor de la Institutul Național de Statistică (INS).
Business MAGAZIN: Care este viitorul pieței joburilor pentru corporatiști? "„În această perioadă este foarte evident că absolut toate businessurile și deci toate locurile de muncă sunt puse sub semnul întrebării, indiferent de dimensiunea companiei și de brandul acesteia"
0 comments :
Trimiteți un comentariu