Nicu Marcu, vicepreședinte al Curții de Conturi, a rămas ca opțiune pentru președinția Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care reglementează și supraveghează domeniile asigurări, pensii private și piață de capital, numele lui fiind vehiculat de la finalul anului 2019.„Numirea domnului Nicu Marcu la președinția ASF este un nume vehiculat din luna decembrie 2019 de diferite surse. Termenul pentru alegerea președintelui ASF ar trebui să fie la sfârșitul lunii iunie, din ce am tot auzit, dar Parlamentul prin birourile permanente reunite ale celor două camere stabilesc termenul de depunere a CV-urilor. Eu nu știu în momentul acesta niciun calendar făcut public concret“, a spus Cristian Roșu, vicepreședintele ASF pe sectorul asigurări - reasigurări, la solicitarea ZF.
În prezent, ASF este condusă de un consiliu format din opt membri, din care patru membri executivi printre care Elena Doina Dascălu, prim-vicepreședinte, Gabriel Grădinescu, vicepreședinte pe sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, Cristian Roșu, vicepreședinte pe sectorul asigurări - reasigurări și Ștefan Daniel Armeanu, vicepreședinte pe sectorul sistemului de pensii private, dar și patru membri neexecutivi, potrivit informațiilor publice pe site-ul Autorității de Supraveghere.
0 comments :
Trimiteți un comentariu