
„Garantarea de către stat reprezintă o condiție esențială pentru acoperirea, printr-un împrumut bancar, a pierderilor generate de situația de forță majoră creată de pandemia de COVID-19 și pentru succesul planului de redresare al Blue Air în condiții de concordat preventiv.”, spune Oana Petrescu, CEO Blue Air.
Compania care deservește anual peste 4 milioane de pasageri, a plătit în ultimii patru ani către statul român impozite, taxe și contribuții care au depășit 500 milioane lei
.
În situația actuală, pe fondul limitărilor legate de starea de urgență instituită de către autorități, Blue Air a fost nevoită să suspende zborurile regulate în perioada 20 martie – 30 iulie 2020 și să-și reducă semnificativ nivelul de operare pentru întregul an 2020.
„Confruntată cu această situație de forță majoră, pentru a putea acoperi pierderile create și a putea continuă activitatea, în dată de 13 martie 2020 Blue Air a solicitat formal sprijin statului român. Șase săptămâni mai târziu, după finalizarea tuturor procedurilor interministeriale și pre-notificarea Comisiei Europene,
Guvernul a aprobat, prin Memorandumul adoptat în ședința din 23 aprilie 2020, acordarea unui împrumut de 300 milioane lei către Blue Air
în scopul acoperirii pierderilor directe generate de situația de forță majoră generată de pandemia de Covid-19”, spune Oana Petrescu.
În cadrul acestui proces, compania a demonstrat faptul că are capacitatea să reia activitatea în condiții profitabile și să ramburseze acest împrumut în maxim 6 ani, conform Cadrului Temporar stabilit de Comisie în acest scop.
În plus, pentru a evita închiderea activității în perioada de stare de urgență, în data de 29 aprilie 2020, Comitetul Interministerial pentru Finanțări, Garanții și Asigurări de stat a aprobat acordarea de către Eximbank a unui credit-punte de 30 milioane leipentru Blue Air pentru plata certificatelor de carbon necesare îndeplinirii obligației de conformare care derivă din condiționalitățile europene, cu sursă de rambursare din creditul acordat de stat.
În acest timp, deși în permanentă peste 90% din angajați au fost în șomaj tehnic, echipa Blue Air s-a mobilizat și a continuat să opereze zboruri.
"Pentru a putea asigura reluarea în bune condiții a zborurilor regulate începând de la 1 iulie, în dată de de 29 iunie Blue Air a depus la Tribunalul Municipiului București cererea de deschidere a procedurii de concordat preventiv - cerere admisă de judecător în dată de 6 iulie 2020. Acest demers asigura protejarea companiei și onorarea tuturor obligațiilor asumate către pasagerii, angajații și partenerii săi, și da acestora și statului român un confort suplimentar privind capacitatea Blue Air de a își continuă activitatea în conditiii profitabile. Potrivit termenelor legale, Blue Air are obligația să depună Oferta de Concordat în termen de maxim 30 de zile", adaugă Oana Petrescu.
Compania menționează că între timp, discuțiile cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai autorităților și industriei aviatice din România au avansat, reconfirmându-se angajamentul statului român de a sprijini Blue Air – prin garantarea de către stat a unui împrumut bancar de 300 milioane lei, rambursabil în 6 ani, destinat exclusiv acoperirii pierderilor generate de deciziile autorităților române și europene de limitare a liberei circulații și transaportului aerian, potrivit prevederilor Cadrului Temporar.
“Precizăm faptul că prin această soluție impactul asupra bugetului României este strict pozitiv, întrucât finanțarea va fi asigurată de către sistemul bancar iar statul român nu este nevoit să aleagă între a împrumută Blue Air și a majora alocații sau pensii, așa cum s-a vehiculat. Dimpotrivă, prin această măsură statul român se asigură că Blue Air va continua să opereze și să conecteze regiunile românești, între ele și cu Europa, să susțină aviația românească, să transporte cei peste 4 milioane de antreprenori și cetățeni români care lucrează în străînătate - iar taxele aferente, care în anul 2020 sunt deja de 58 milioane lei, și care vor continuă să crească odată cu ieșirea din criză, vor continuă să fie plătite în România”, mai spune Oana Petrescu .
0 comments :
Trimiteți un comentariu