Boris Johnson, o viață ca în filme: În 2019 a devenit premierul Marii Britanii, a scos țara din UE, a divorțat, a făcut al șaselea copil la 56 de ani și s-a îmbolnăvit de Covid-19

Știrea a fost publicată duminică, 26 iulie 2020, 21:17 în categoria

Boris Johnson, o viaţă ca în filme: În 2019 a devenit premierul Marii Britanii, a scos ţara din UE, a divorţat, a făcut al şaselea copil la 56 de ani şi s-a îmbolnăvit de Covid-19 Johnson a fost dur criticat pentru a nu fi impus carantina mai devreme, dar totul s-a schimbat când acesta a ajuns la terapie intensivă.

Din 24 iulie 2019, când a devenit premier al Marii Britanii, Boris Johnson a divorțat, a condus procesul de ieșire a țării din UE, a avut un fiu (al șaselea?) la 56 de ani, s-a îmbolnăvit grav de Covid-19 după ce a negat seriozitatea bolii, a suspendat parlamentul: un an demn de un scenariu de film, potrivit Il Corriere della Serra.

Prima sarcină a lui Johnson în momentul în care acesta a preluat poziția de premier a fost de a aduce sub control procesul de ieșire a Marii Britanii din UE venind cu propriul plan, re­nunțând la acordul încheiat de Theresa May și relansarea ne­go­cierilor cu Bruxelles-ul, scrie BBC.

Când a preluat frâiele, termenul-limită pentru Brexit era 31 octombrie, iar Johnson îi condamna vehement pe cei care nu credeau că un acord este posibil până la acea dată.

Acesta a reușit să obțină un acord cu blocul, dar procesul a fost unul extrem de dur, implicând cererea unei prelungiri pe care o refusaze anterior și organizarea de alegeri pentru aprobarea acesteia.

Marea Britanie a ieșit din UE pe 31 ianuarie, iar în martie au început negocierile comerciale dintre cele două părți.

Iar de parcă agitația din rândul parlamentarilor nu era suficient de puternică, premierul a anunțat în august că intenționează să suspende Parlamentul până pe 14 octombrie. Decizia acestuia a fost declarată într-un final ilegală.

O altă problemă a fost cea a alegerilor. Inițial, acesta a respins organizarea unor alegeri ante-Brexit, dar Johnson și-a schimbat abordarea după ce nu a reușit să obțină aprobarea pentru acordul său nou negociat. La a patra încercare, după ce a scris UE pentru a cere o prelungire a deadline-ului Brexitului, acesta a obținut ce a vrut, iar data alegerilor a fost stabilită pentru 12 decembrie.

Deși primele șase luni de mandat ale lui Johnson au fost în mare parte dominate de Brexit, Marea Britanie și întreaga lume aveau să sufere un șoc puternic, cel al pandemiei.

Johnson a fost dur criticat pentru a nu fi impus carantina mai devreme, dar totul s-a schimbat când acesta s-a îmbolnăvit de coronavirus și a ajuns la terapie intensivă. Revenind la conducere, Johnson a fost asaltat de critici privitoare la modul de gestionare a crizei coronavirusului.

Coronavirusul nu a reprezentat însă singura problemă urgentă pentru premierul britanic.

În februarie, acesta a fost acuzat că s-a ascuns când mai multe regiuni din Marea Britanie au fost inundate. Iar problema Huawei a încins din nou spiritele în cercurile conservatoare. Ultima controversă privește publicarea raportului privind influența rusă din Marea Britanie.

Boris Johnson are un mandat de zece ani, asta dacă două treimi din Camera Comunelor nu votează pentru alegeri. Iar după cum acesta a declarat, „ce este mai rău nu a trecut“ când vine vorba de coronavirus, Johnson confirmând că va exista o anchetă.

Economia a primit o lovitură uriașă, iar semne de întrebare apar despre cum va plăti guvernul împrumuturile masive contractate. În plus, negocierile comerciale cu UE continuă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu