Euro urcă pe un val de încredere generat de reacția Europei la pandemie

Știrea a fost publicată vineri, 3 iulie 2020, 00:22 în categoria

Euro urcă pe un val de încredere generat de reacţia Europei la pandemie Cel mai puternic raliu al monedei unice europene din ultimii peste doi ani pare a avea șanse să continue, o serie de indicatori de pe piețe reflectând o încredere în creștere în reacția Europei față de pandemie, scrie Bloomberg.

Moneda a marcat cel mai mare avans de două luni în raport cu dolarul american, iar un indicator al puterii sale a avansat pentru al treilea trimestru consecutiv. În același timp, opțiunile relevă optimism pe mai multe fronturi, semnalând creșteri în raport cu dolarul în următoarele trei luni, și o diminuare a sentimentului de pesimism în raport cu yenul, o monedă tradițională de refugiu, la cel mai scăzut nivel din ianuarie.

Ultima tendință indică o încredere că guvernele din zona euro vor continua să reacționeze rapid în sensul protejării publicului în fața unui al doilea val, sau de o prelungire a primului val al pandemiei în comparație cu multe alte regiuni.

Aceasta sugerează o șansă mai bună ca regiunea să performeze mai bine din punctul de vedere al creșterii economice, atrăgând astfel infuzii mai mari de capital, care vor susține moneda unică europeană.

Iar în condițiile creșterii pariurilor pe o viitoare im­plementare de către banca centrală americană a unui control asupra curbei randamentelor, creștere dublată de șanse reduse de reducere a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană, diferențele de dobândi nu reprezintă potențiale obstacole pentru moneda euro.

Optimismul privitor la euro nu este însă limitat la opțiuni. Piața spot trimite la rândul ei semnale de optimism, sugerând că moneda unică europeană are potențialul de a trece dincolo de maximul atins pe 10 iunie, de 1,1422 în raport cu euro.

Totuși, așteptările ca o astfel de mișcare să se înregistreze în viitorul apropiat rămân relativ reduse. Există în continuare riscuri ca pariurile pe euro să nu fie câștigătoare, în cazul în care cererea pentru active refugiu să revină odată cu reînnoirea temerilor privind evoluția coronavirusului și a conflictelor comerciale, sau referitoare la alegerile prezidențiale din Statele Unite din luna noiembrie.

În trecut, aprecierea euro ar fi stârnit îngrijorări serioase pentru autoritățile europene, în condițiile în care continentul este masiv dependent de exporturi, însă lucrurile stau diferit de această dată, scrie Marcus Ashworth, editorialist Bloomberg.

Prima etapă a redresării economice post-coronavirus se va baza pe consumatorii interni. Robustețea euro ar trebui văzută ca o apreciere a relative solidități a Europei raportat la SUA și alte părți ale lumii, potrivit lui Ashworth.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu