Maratonul negocierilor pentru planurile de reconstrucție a economiei europene s-au încheiat cu succes pentru toată lumea, dar a expus interesele contrare și lipsa de valori comune din UE

Știrea a fost publicată miercuri, 22 iulie 2020, 01:52 în categoria

Maratonul negocierilor pentru planurile de reconstrucţie a economiei europene s-au încheiat cu succes pentru toată lumea, dar a expus interesele contrare şi lipsa de valori comune din UE Pentru Europa, ziua de ieri și zilele care vor veni vor fi despre acordul „istoric“ la care au ajuns șefii de state și de guverne din UE după negocieri record și epuizante pentru un plan „esențial“ de recuperare economică din criza provocată de pandemie și pentru următorul buget pe termen lung al Uniunii. Pachetul de reconstrucție și bugetul sunt strâns legate.

Italia, Spania, Grecia și țările est-europene, unde efectele economice ale pandemiei au fost cele mai distructive, vor primi finanțare gratuită, dar mai puțină decât au vrut ca UE să dea inițial Comisia Europeană, Germania și Franța. Iar țările „zgârcite“, așa zisele  “the frugal four“ - Olanda, Austria, Suedia și Danemarca -, care au cerut mai puțină generozitate și mai multă cumpătare la cheltuieli și datorii, și-au văzut „interesele apărate“. Ungaria și Polonia s-au declarat victorioase, reușind să împiedice ca distribuirea fondurilor să fie legată de respectarea statului de drept. Și după cum a declarat premierul olandez Mark Rutte, liderul neoficial al grupului „zgârciților“, pachetul obținut în urma negocierilor maraton „face Europa mai puternică și mai rezistentă“. Rutte nu este străin de cauza pentru care discuțiile s-au prelungit de-a lungul a patru zile și adânc în noapte. Pentru acord era nevoie de consensul tuturor liderilor prezenți, iar proiectul, pentru a fi pus în aplicare, trebuie adoptat de parlamentele tuturor statelor membre ale UE, mai puțin de cel al Marii Britanii, care se pregătește să părăsească blocul comunitar. În urmă cu două zile se vorbea de un posibil eșec al negocierilor, iar unii șefi de state s-au declarat exasperați de încăpățânarea reprezentanților celor patru state „egoiste“, cărora li s-a alăturat Finlanda. Într-un final, a fost acceptat un plan de 1.820 de miliarde de euro reprezentând bugetul pe șapte ani al UE și un pachet de reconstrucție economică de 750 de miliarde de euro, dintre care 390 de miliarde de euro reprezintă granturi, iar restul împrumuturi cu dobândă foarte mică, finanțate prin obligațiuni emise la comun. Planul inițial, așa cum a fost prezentat el de Franța și Germania, prevedea ca 500 de miliarde de euro să fie acordate ca granturi țărilor afectate sever de criză și 250 de miliarde de euro să fie distribuite ca împrumuturi.

Olandezul Rutte și „egoiștii“ săi nu sunt singurii responsabili de faptul că negocierile au fost epuizante și au durat patru zile, începând cu vineri.

Liderii Ungariei și Poloniei au declarat victorie în aceste discuții asupra celor care le critică țările pentru nu respectă statul de drept și care au propus ca alocările să fie condiționate de respectarea acestui principiu, notează Emerging Europe.

Atât Ungaria, cât și Polonia au avertizat că vor respinge întregul pachet dacă sunt acceptate astfel de condiții și se pare că au obținut ce au vrut, cel puțin deocamdată.

Pachetul de finanțare nu  conține vreun mecanism care să ceară respectarea principiilor democratice.

„Am luptat și am câștigat“, a declarat premierul Ungariei Viktor Orban. „Ungaria și Polonia nu doar că și-au asigurat fonduri substanțiale, ci și-au apărat și mândria națională. Am respins cu succes toate încercările care ar fi legat accesul la fondurile UE de criteriul «statului de drept».“ Totuși, scrie Financial Times, cancelarul Germaniei Angela Merkel și premierul Letoniei Krisjanis Karins au lucrat cu alți lideri europeni la un plan de compromis care ar permite ca majoritatea calificată a guvernelor din UE să poată bloca plățile către o țară din cauza nerespectării statului de drept.

De asemenea, Polonia a reușit să evite legarea fondurilor pentru o tranziție verde de adoptarea țintelor climatice ale UE pentru 2050. Polonia este singura țară din UE care nu a acceptat obiectivul de a ajunge la emisii de carbon zero până în 2050. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a spus că țara sa va primi 160 de miliarde de euro din pachetul de reconstrucție europeană, dintre care 124 de miliarde de euro sunt subvenții nerambursabile. Unul dintre miniștrii săi a spus că în negocieri Polonia a obținut un succes fără precedent.

Despre Ungaria, site-ul de știri origo.hu scrie că aceasta ar fi primit cu trei miliarde de euro mai mult decât s-a prevăzut inițial și că Merkel, cancelarul german, ar fi promis că va închide procedura pe Arti­colul 7 din Tratatul UE pentru nerespectarea sta­tului de drept inițiată contra Ungariei cât timp Ger­mania va deține președinția prin rotație a UE. Procedura poate duce la pierderea dreptului Ungariei de a vota în chestiuni decizionale care privesc UE.

România a primit 80 de miliarde de euro, iar Bulgariei îi vor reveni aproape 29 de miliarde de euro în următorii șapte ani.  Premierul Greciei Kyriakos Mitsotakis a descris acordul ca fiind „un succes național“, un instrument financiar important care va aloca țării sale circa 72 de miliarde de euro, scrie Reuters.

„Am reușit să obținem un răspuns foarte ambițios, unul care contracarează un șoc simetric provocat de pandemie în toate economiile“, a spus politicianul grec. El a asigurat că fondurile vor fi distribuite în Grecia cu atenție și cu planificare riguroasă. „Nu avem nicio intenție să aruncăm cu bani în stânga și în dreapta fără răspundere, ca niște parveniți. Nu avem nicio intenție să risipim acest capital important european. Vom investi în beneficiul tuturor grecilor.“ Asigurările au ca țintă statele „egoiste“, exasperate de sistemele de ajutor social generoase ale Greciei și Italiei, percepute în nord ca națiuni care se întind mai mult decât le este plapuma. Premierul Italiei Giuseppe Conte a declarat că planul de stimulare va permite guvernului său să transforme Italia și va ajuta UE ca întreg să facă față „cu putere și eficiență“ crizei provocate de COVID-19. El a precizat că 28% din pachetul de reconstrucție economică, adică 209 miliarde de euro, va ajunge la Italia. Din aceste fonduri, 81 de miliarde de euro vor fi granturi, iar restul împrumuturi. Acordul dă Italiei „oportunitatea de a reporni în forță“, iar guvernului responsabilitatea „de a schimba imaginea țării“, a spus Conte. „Acum trebuie să ne grăbim și să folosim aceste fonduri pentru investiții și reforme structurale. Avem ocazia reală de a face Italia mai verde, mai digitală, mai sustenabilă. Avem ocazia să investim în școli, universități, cercetare și infrastructură.“ De asemenea, premierul s-a folosit de ocazie pentru a dezminte zvonurile că guvernul său este pe cale să se prăbușească. Din contră, a explicat Conte, administrația este „puternică“, iar acordul UE „întărește acțiunile guvernului italian“. Consensul liderilor UE privind fondul de reconstrucție economică permite Italiei să ocolească Mecanismul de Stabilitate European, un vehicul de bailout născut din criza anterioară și creat pentru a preveni falimentele statelor din zona euro. Ajutorul ar veni însă cu condiții bugetare dure. Făcând referire la negocierile prelungite, Conte a explicat că a protejat „demnitatea Italiei și autonomia instituțiilor UE și că a respins încercările perfide de a altera vocația UE prin voturi de veto încrucișate“.

Dacă „egoiștii“ din UE au considerat că 500 de miliarde de euro în granturi sunt prea mult și au propus o limită de 375 de miliarde de euro, liderii Italiei și Spaniei nu au vrut să meargă sub 400 de miliarde de euro. Prin urmare, ca să se ajungă la un compromis, „egoiștii“ au primit o creștere a rabaturilor bugetare, un instrument moștenit de la Marea Britanie care presupune că unele state vor primi înapoi o parte din banii cu care au contribuit la bugetul UE. Premierul britanic Margaret Thatcher a câștigat aceste concesii în 1984, dar Franța, în principal, insistă ca rabaturile să fie eliminate după Brexit. Costul rabaturilor este împărțit între statele membre. În următorul buget UE, rabaturile Austriei se vor dubla. Germania este cel mai mare beneficiar al acestor reduceri ale contribuțiilor anuale. De asemenea, Danemarca a câștigat dreptul de a întârzia plățile către statele membre, aruncând problema în curtea liderilor UE, dacă Haga sau orice alt guvern european consideră că reformele nu progresează suficient, notează Politico, publicația mai degrabă eurosceptică, aceasta concluzionând că acordul reprezintă un pas spre o Uniune imperfectă mai strânsă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu