Noi tensiuni între SUA și China: Donald Trump închide un consulat, iar Beijingul amenință cu măsuri simetrice

Știrea a fost publicată miercuri, 22 iulie 2020, 15:37 în categoria

Noi tensiuni între SUA şi China: Donald Trump închide un consulat, iar Beijingul ameninţă cu măsuri simetrice Administrația Donald Trump a ordonat, miercuri, închiderea urgentă a Consulatului Chinei din orașul american Houston, în contextul deteriorării relațiilor bilaterale, iar Beijingul amenință cu măsuri simetrice, potrivit cotidianului The New York Times.

Administrația de la Washington a transmis Beijingului că trebuie să închidă în cel mult 72 de ore Consulatul chinez din orașul Houston (Texas).

Imediat după anunțarea deciziei, angajați ai reprezentanței diplomatice au ars documente în curtea instituției, potrivit imaginilor difuzate de postul local KPRC-TV.

Poliția și Pompierii din Houston nu au putut pătrunde în curte pentru stingerea incendiului, dat fiind că perimetrul diplomatic este deocamdată sub autoritate chineză.

Închiderea Consulatului din Houston este cea mai recentă măsură a Administrației Donald Trump de limitare a activităților diplomaților chinezi, a jurnaliștilor aflați în SUA și persoanelor din mediul academic. Washingtonul a impus restricții de deplasare pentru diplomații chinezi din SUA și analizează posibilitatea interzicerii accesului membrilor Partidului Comunist și rudelor acestora, o măsură care ar afecta circa 270 de milioane de persoane.

China a somat Statele Unite să anuleze imediat decizia închiderii Consulatului din Houston. "În caz contrar, China va avea reacțiile legitime și necesare", a avertizat Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, sugerând că un consulat american din China ar putea fi închis. "De ceva timp, Administrația SUA a început să atribuie vină Chinei, stigmatizând-o și lansând atacuri nejustificate împotriva sistemului social chinez, hărțuind personalul diplomatic și consular din SUA, intimidând și interogând studenți chinezi, confiscându-le dispozitive electronice personale, chiar deținându-i fără motiv", a acuzat oficialul chinez.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mihai Draghici

0 comments :

Trimiteți un comentariu