Inflația a scăpat de sub control, carnea a devenit un lux, la fel și energia electrică, economia practic nu mai există, statul este în incapacitate de plată, iar sărăcia, criminalitatea și corupția înfloresc.Pandemia a făcut viața și mai grea. Haosul și dezastrul produse de imensa explozie din Beirut sunt punctul culminant al unei drame economice, financiare și sociale fără precedent în care se zbate o țară cu șase milioane de locuitori.
„Am avut 15 ani de război civil, apoi încă un război în 2006 cu Israel, asasinate, dar acesta este categoric un an de iad pentru Liban“, spune pentru o publicație arabă un locuitor al Beirutului.
Un oraș fără de speranță, după cum îl descrie Nidal Al Achkar, directoarea teatrului al-Madina.
Criza financiară a Libanului, înrădăcinată în decenii de corupție și risipă din resursele statului, reprezintă cea mai mare amenințare pentru stabilitatea țării de la războiul civil din 1975-90 încoace.
Colapsul monedei a dus la creșterea inflației și a sărăciei, iar deponenții au pierdut accesul gratuit la conturi într-un sistem bancar paralizat, scrie The Guardian într-un reportaj din această țară. Din martie, prețurile celor mai multe dintre produse s-au triplat, în timp ce valoarea lirei libaneze a scăzut cu 80% pe măsură ce economia s-a oprit în loc. Mall-urile sunt pustii, magazinele de la colțul străzii nu-și mai permit să se aprovizioneze, iar străzile sunt incendiate.
„Hello Darkness my old friend“, se poate citi pe cartonul agitat deasupra capului de o tânără într-o zi de protest pe străzile din Beirut. Locuitorii capitalei au curent electric prin rețeaua națională doar 2-4 ore pe zi - o oportunitate pentru câțiva mici întreprinzători. Sunt oamenii cu generatoare, care încearcă să facă din producerea de curent electric o afacere.
Dar nici ei nu se descurcă. Clienții, oameni de rând, nu au bani să plătească, iar „afaceriștilor“ le trebuie bani pentru combustibil și piese de schimb.
Economia în cădere liberă a provocat demonstrații în masă. Începând cu luna octombrie, oamenii protestează împotriva unei clase politice acuzate că incompetență și corupție.
Zeci de mii de persoane și-au pierdut locul de muncă sau o parte din venituri. Pandemia a venit ca o lovitură de baros, mai ales pentru afacerile mici. Șomajul este în creștere, iar rata sărăciei se apropie de 50%.
Clasa de mijloc este amenințată cu extincția, notează Deutsche Welle. Statul a intrat în incapacitate de plată pe o emisiune de obligațiuni în martie, iar un alt defaut urmează curând. Guvernul a promis reforme, iar în urmă cu două luni a început negocieri cu FMI. Însă discuțiile s-au împotmolit, cu mai mulți miniștri demisionând, spun ei, din cauza frustrării create de lipsa de voiță pentru reformă a autorității centrale, scrie AP. Guvernul a încercat să facă rost de bani vânzând pe bandă rulantă active ale statului. După epuizarea acestora nu va mai rămâne de vânzare decât capitalul uman, care părăsește țara în masă.
Sistemul politic învinovățit pentru acest haos părea, până la tragedia din Beirut, de neclintit. Reformele erau blocate pentru că amenințau un sistem construit pe rețele complexe de patronaj formate la sfârșitul războiului civil. Bani, putere și religie.
Au lucrat împreună sute de ani. Dacă una se prăbușește, celelalte o adună de pe jos. Este o lume construită pe sectarism și tradiții de familie, nu pe idei care să privească spre viitor, ci pe idei care leagă de trecut“, explică Nidal Al Achkar, directoarea teatrului al-Madina din Beirut.
Teatrul s-a deschis în iulie după șase luni de inactivitate. Un rol principal în colapsul financiar îl are banca centrală. Începând cu 1997, Banca Centrală Libaneză a ancorat artificial lira de dolarul american la o rată de 1 dolar pentru 1.507 lire libaneze.
De atunci, în pofida multiplelor provocări socio-politice, economice și de securitate, economia libaneză a reușit să se ridice în primul rând datorită stabilității oferite sistemului său financiar de ancorarea monedei naționale de dolar.
Mai multe detalii pe www.zf.ro
Instituția a protejat acest prag împrumutându-se de la băncile private, care depindeau în schimb de deponenții atrași de ratele de dobândă uriașe (de până la 14%), explică gulfnews.com.
Ratele mari ale dobânzilor plătite deponenților au atras remiteri din diaspora - o sursă crucială de dolari -, dar au făcut neatractivă inițiativa în afaceri întrucât libanezii puteau câștiga mai mult depunând bani la bancă. Cu această ancorare, guvernul practic a subvenționat importurile, permițând populației un trai altfel greu de obținut.
Timp de 20 de ani Libanul a trăit din intrări de capital, care ajungeau în medie la 20% din PIB pe an. Casa din paie s-a prăbușit anul trecut, când retrageri mari de capital au fost urmate de o hemoragie a depozitelor și de oprirea bruscă a remiterilor și intrărilor de capital.
Acest lucru a forțat creditorii să limiteze retragerile de dolari, apoi să rețină toți dolarii. Pe măsură ce controlul asupra sistemului financiar a slăbit, piața neagră a înflorit, ajungând să eclipseze economia formală. Afacerile s-au îndreptat către această piață neagră pentru a plăti furnizorii din străinătate. De dolari au nevoie și cei cu împrumuturi pentru case sau autovehicule denominate în moneda americană sau cei care au copii la universități străine. Din septembrie, lira și-a pierdut din valoare până într-acolo încât cursul de schimb pe stradă este de 9.500-10.000 lire pentru un dolar. Rata oficială a rămas aceeași ca în 1997, dar aproape nimeni nu are acces la aceasta cu excepția oligarhilor și a altor oameni cu un statut privilegiat. Cei care și-au depus economiile în lire la bănci și-au văzut banii strânși o viață întreagă pur și simplu evaporându-se. Nici cei suficient de inspirați pentru a-și păstra economiile în conturi în dolari nu-și mai pot accesa banii, aceasta pentru că nu există suficienți dolari în sistemul financiar libanez. Băncile au impus restricții severe cu privire la cât poate fi retras dintr-un cont. De obicei, suma este de aproximativ 200 de dolari pe săptămână. Nici expații libanezi care doresc să trimită dolari familiilor și prietenilor din Liban nu pot face acest lucru deoarece dolarii sunt confiscați de bănci. Situația dezastruoasă este subliniată și de faptul că firmele mici și mari deopotrivă refuză să accepte tranzacțiile prin card de credit de la clienți de teamă că băncile nu vor onora aceste tranzacții. Guvernul a fost neputincios, sau nu a dorit, să oprească căderea lirei și ieșirile enorme de capital. Prețurile alimentelor și hainelor - aproape toate importate „ cresc zilnic, o tendință amplificată de transferul de dolari către Siria pentru stabilizarea altei monede care se prăbușește. Liban găzduiește peste un milion de refugiați sirieni. Până la 21 de miliarde de dolari au fost soase din țară în ultimul an, spun specialiștii financiari, de o elită politică și comercială care se opune reformelor. Alain Bifani, directorul general al ministerului finanțelor din Liban timp de 20 de ani până în iunie, când a renunțat la post în semn de protest față de lipsa voință pentru un acord reformator cu FMI, a declarat: „Am fost foarte aproape de a-i face pe cei care beneficiază atât de mult de sistem să contribuie. Acest lucru ar fi subminat sistemul de putere și privilegiul pe care le-au pus la punct și ar fi permis apariția unui stat modern“. Beirutul și-a pierdut demult statutul de fratele levantin al Parisului. Viața sa vibrantă de noapte și zgârie-norii săi au dispărut în beznă. Zilele sunt animate de proteste și de cozile la pâine. Carnea roșie nu și-o mai permite nici armata. Ministrul economiei a declarat zilele trecute că grâul din depozitele din portul Beirutului este inutilizabil din cauza exploziei. Țara va trebui astfel să importe grâu.
„Beirutul este un oraș fără de speranță“, spune Nidal Al Achkar. „A dispărut încrederea. Nu mai ai la ce să visezi. La ce să visăm? La ce o să mâncăm? La orele în care putem aprinde becul? La cât costă un kilogram de roșii?“
0 comments :
Trimiteți un comentariu