MAE: Cehia include România pe lista roșie, prezintă risc înalt de infectare cu coronavirus

Știrea a fost publicată duminică, 2 august 2020, 14:32 în categoria

MAE: Cehia include România pe lista roşie, prezintă risc înalt de infectare cu coronavirus Cehia a revizuit condițiile de intrare în țară în funcție de statele de proveniență și include România pe lista roșie, care înseamnă risc înalt de infectare cu coronavirus.

MAE anunță că noua prevedere intră în vigoare începând cu data de 3 august 2020, ora 00:00.

Astfel, conform informațiilor comunicate de autoritățile cehe, persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei, spre deosebire de persoanele din statele terțe, aflate pe lista roșie.

Imediat după intrare, însă, trebuie să își notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat (hotel, locuință) și să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situația în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină.

De asemenea, toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să își notifice prezența autorităților sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehia, și să prezinte ulterior Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat un test molecular privind infecția cu COVID-19.

surile menționate nu se aplică personalului din domeniul transportului internațional, dacă motivul de intrare este justificat prin documente corespunzătoare, cetățenilor statelor membre UE și străinilor posesori ai unui permis de ședere de lungă durată sau permanent într-un stat membru UE care tranzitează Republica Cehă în termen de 12 ore.

Cetățenii români care tranzitează Republica Cehia pe cale aeriană nu trebuie să respecte măsuri speciale, cu condiția să nu părăsească zona de tranzit din aeroport.

Cei care tranzitează țara pe cale rutieră nu sunt supuși niciunei condiționări sau obligații, dacă durata tranzitului nu depășește 12 ore.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Vasile Magradean

0 comments :

Trimiteți un comentariu