O veste bună pentru românii cu credite: ROBOR la 3 luni continuă să scadă și coboară sub pragul de 2%

Știrea a fost publicată vineri, 14 august 2020, 12:22 în categoria

O veste bună pentru românii cu credite: ROBOR la 3 luni continuă să scadă şi coboară sub pragul de 2% Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, a scăzut vineri, 14 august 2020, la 1,99%. Această scădere vine ca urmare a deziciei CA al BNR, care a decis săptămâna trecută reducerea ratei de dobândă de referință de la 1,75% la 1,50%, minim istoric.

Indicele ROBOR a mai atins acest nivel în luna februarie a anului 2018, când se situa puțin sub 2%.

Pe 20 mai ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,43%, sub nivelul IRCC, indicele de referință pentru creditele consumatorilor reglementat de OUG 19/2019, care era 2,44%.

Indicele ROBOR la 3 luni a înregistrat o tendință de scădere de la începutul anului, când era 3,19% în data de 3 ianuarie 2020.

ROBOR este indicatorul monetar în funcție de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, precum și dobânzile la creditele ipotecare. Creditele în lei cu dobândă variabilă, acordate înainte de luna mai 2019, sunt dependente de variația indicelui ROBOR.

IRCC a fost introdus în primăvara anului 2019. Valoarea inițială era tot de 2,36%, iar ulterior a avut o evoluție fluctuantă.

BNR a publicat noua valoare IRCC pentru T1 2020, la 2,41%, sub valoarea precedentă, care a fost 2,44%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandru Nanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu