
Contractele futures pe aur au încheiat tranzacțiile de vineri în declin, inversând astfel un trend stabil după două zile consecutive de creșetere.
Prețurile au coborât, astfel, pentru prima dată în ultimele 10 săptămâni, în contextul creșterii randamentelor titlurilor de Trezorerie americane.
Aurul cu livrare în septembrie a scăzut, vineri, cu 1,1% sau 20,6 dolari, transmite MarketWatch.
Prețul aurului a înregistrat un declin săptămânal de 3,9%, potrivit datelor FactSet.
Chris Gaffney, președintele pentru piețe mondiale la TIAA Bank, spune că săptămâna trecută aurul se tranzacționa la un nivel record, însă cotațiile au scăzut și din cauza optimismului legat de un vaccin împotriva COVID-19.
Randamentul obligațiunilor Trezoreriei SUA pe termen de 10 ani a ajuns, vineri, la 0,593% comparativ, în timp ce vinerea trecută se situa la 0,562%.
„După marcarea accentuată a profiturilor la începutul săptămânii, metalul prețios a revenit la peste 1.950 dolari uncia”, spune Lukman Otunuga, analist FXTM.
Și prețul argintului a înregistrat o pierdere săptămânală de 5,3%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu