Producătorul de medicamente Biofarm, controlat de două SIF-uri, raportează profit de 30 mil. lei în S1/2020, plus 6% și afaceri de 106 mil. lei

Știrea a fost publicată vineri, 14 august 2020, 17:47 în categoria

Producătorul de medicamente Biofarm, controlat de două SIF-uri, raportează profit de 30 mil. lei în S1/2020, plus 6% şi afaceri de 106 mil. lei Biofarm București (simbol bursier BIO), unul dintre cei mai importanți producători de medicamente din România, a obținut în primul semestru al anului un profit net de 29,8 mil. lei, echivalentul unei creșteri de aproape 6% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce veniturile din vânzări au fost de 106 mil. lei, în creștere față de 97 mil. lei în S1/2019.

Compania activează cu precăderepe piața de OTC (medicamente eliberate fără prescripție medicală) și suplimente alimentare, unde cota de piață este în valoare de 6%, iar în unități, Biofarm ocupă locul doi, cu o cotă de piață de 8%, se precizează raportul semestrial al producătorului.

La 30 iunie, datoriile totale ale Biofarm se cifrau la 92,5 mil. lei, în creștere ușoară față de nivelul de 89,3 mil. lei înregistrat la finalul anului trecut, iar activele totalizau 359,6 mil. lei, plus 3,74% față de 31 decembrie 2019.

Acțiunile BIO se tranzacționează în creștere cu 14,05% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 7 mil. lei, emitentul ajungând la 410 mil. lei capitalizare.

Compania este controlată în proporție de 51,5% de SIF Muntenia (SIF4) și în proporție de 36,7% de SIF Banat-Crișana (SIF1), restul de 11,6% fiind deținut de alți învestitori pe bursă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu