Recep Erdogan a cedat: După ce Grecia și Franța au început exercițiile militare în Mediterană, președintele Turciei a ales calea dialogului și diplomației

Știrea a fost publicată joi, 13 august 2020, 20:07 în categoria

Recep Erdogan a cedat: După ce Grecia şi Franţa au început exerciţiile militare în Mediterană, preşedintele Turciei a ales calea dialogului şi diplomaţiei "Calea spre o soluție în estul Mediteranei este prin dialog și negociere. Noi nu ne aventurăm în acțiuni care nu sunt necesare și nu căutăm tensiuni", a declarat Recep Tayyip Erdogan, citat de agenția de presă Reuters.

În contextul tensiunilor dintre Grecia și Turcia, Franța a trimis două nave militare și două avioane de vânătoare Rafale în estul Mării Mediterane, informează cotidianul Le Monde. Avioanele militare vor fi staționate în Insula Creta. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a criticat dur "încălcarea" de către Turcia a suveranității Republicii Cipru și Greciei. "Prezența militară franceză are scopul intensificării evaluării autonome a situației și afirmării atașamentului Franței față de principiul liberei circulații, siguranței maritime în Mediterană și respectării dreptului internațional", a afirmat Macron.

Nave militare franceze, inclusiv fregata Lafayette, au efectuat joi exerciții cu Forțele Navale elene în largul Insulei Creta. "Emmanuel Macron este un prieten adevărat al Greciei și un apărător activ al valorilor europene și internaționale", a declarat premierul grec, Kyriakos Mitsotakis.

Premierul Greciei a condamnat, miercuri după-amiază, "provocările" Turciei în estul Mării Mediterane, pledând pentru diplomație, dar avertizând că armata elenă poate riposta în caz de necesitate.

Reacția Turciei la Acordul juridic dintre Grecia și Egipt privind constituirea unei zone economice exclusive arată că Ankara "nu poate accepta principiile europene ale secolului 21 și că rămâne blocată în logica utilizării forței și a amenințărilor", a declarat Kyriakos Mitsotakis într-un discurs televizat despre escaladarea tensiunilor în estul Mediteranei. "Grecia nu este o țară care să îi amenințe pe alții sau să accepte să fie șantajată", dar rămâne vigilentă, mobilizează forțele armate și recurge la diplomație pentru rezolvarea problemelor. Grecia nu va iniția tensiuni, dar va răspunde oricăror provocări, a avertizat Kyriakos Mitsotakis, citat de agenția de presă AMNA.

Miniștrii de Externe din țările Uniunii Europene se vor reuni vineri, într-o sesiune extraordinară, pentru a discuta despre criza din Belarus și despre activitățile Turciei în estul Mării Mediterane, a anunțat Josep Borrell, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.

Grecia a cerut, marți, organizarea de urgență a unei reuniuni a Uniunii Europene pe tema Turciei, acuzată că a inițiat activități de explorare petrolieră în zone disputate din estul Mării Mediterane. "Ultimele evenimente sunt extrem de îngrijorătoare. Sunt necesare acțiuni de rezolvare a problemelor în virtutea principiilor relațiilor de bună-vecinătate, normelor internaționale și printr-o implicare pozitivă", a declarat marți după-amiază Peter Stano, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Nava turcă Oruç Reis a inițiat activități de explorare a zăcămintelor de petrol și gaze în estul Mării Mediterane, în apropierea Insulei Creta (Grecia) și a Republicii Cipru. Ambarcațiunea de explorare este escortată de cinci nave militare, potrivit Ministerului turc al Apărării.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat în urmă cu câteva zile reluarea activităților de explorare în estul Mării Mediterane ca reacție la semnarea unui acord de cooperare maritimă de către Grecia și Egipt.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mihai Draghici

0 comments :

Trimiteți un comentariu