
Spania se află într-o situație „critică”, potrivit specialiștilor, cu cele mai mari cifre de infectări din Europa de Vest.
Spania a comunicat luni, 10 august, o medie de 4.923 de cazuri noi zilnice, în ultimele șapte zile, mai mult decât Franța, Regatul Unit, Germania și Italia, la un loc, conform unui calcul făcut de AFP din surse oficiale.
Cu 323.000 de cazuri, Spania este prima din Europa de Vest, a unsprezecea din lume și este cu mult înaintea vecinilor, cu 108 cazuri la 100.000 de locuitori, față de 28 în Franța, 18 în Regatul Unit, 13 în Germania și 8 în Italia, noteaza lefigaro.fr.
Atât de mult, încât tot mai multe țări europene impun carantină persoanelor care se întorc din Spania.
În acest sens, Germenia și-a extins, marți, avertismentele împotriva călătoriilor turistice în Spania, clasificând Madridul și Țara Bascilor ca zone de risc.
„Este o situație critică, suntem în punctul în care lucrurile se pot ameliora sau se pot înrăutăți (...) inseamna să facem tot ce putem și să încercăm să reducem focarele pentru ca situația să nu se agraveze,” a declarat Salvador Macip, profesor de științe ale sănătății la Open University din Barcelona, pentru AFP.
Spania a cunoscut mai mult de 500 de focare de contagiune încă din primul val și se confruntă, de asemenea, cu transmiterea comunitară. Această transmitere „nu este perfect controlată, dar se diminuează treptat", a declarat, luni, șeful epidemiolog al Ministerului Sănătății, Fernando Simon.
Guvernul spaniol se apară și spune că numărul cazurilor crește odată cu înmulțirea testelor.
0 comments :
Trimiteți un comentariu