Grupul belgian Interparking a cumpărat parcarea din zona Bucur Obor din Capitală în schimbul sumei de 5 mil. euro de la Parcaj Subteran Bucur Obor SRL, firmă deținută de Ionel Adrian Petrache (90%) și Bogdan Ștefan Lucov (10%).Belgienii ajung astfel la cinci parcări în România, dintre care patru în București și una în Timișoara cu un total de peste 2.500 de locuri. În Capitală, belgienii dețin parcările amplasate în zona Universității - cea de sub statuie și cea de sub Teatrul Național - , o alta în zona Pipera, iar aceasta nouă la Obor.
„(...) planurile (Interparking - n.red.) de dezvoltare a afacerii pe plan local nu se opresc aici (...)“, a declarat Dana Rădulescu, partener al MPR Partners - Maravela, Popescu & Asociații.
Casa de avocatură MPR Partners - Maravela, Popescu & Asociații a acordat asistență cumpărătorului în tranzacție.
Grupul Interparking, fondat în Belgia acum mai bine de 60 de ani, este prezent în nouă țări și peste 400 de orașe, deținând în prezent 956 de unități cu peste 418.000 de locuri de parcare la nivel european. În anul 2019, cifra de afaceri a grupului s-a apropiat de 500 de milioane de euro. Din datele Confidas.ro și ZF, grupul operează pe plan local prin mai multe firme precum Alpha Parking și Square Parking cu afaceri cumulate de circa 11 mil. lei, în creștere puternică față de 2018. Încasările, belgienii le obțin din banii pe care clienții îi plătesc pentru a parca.
0 comments :
Trimiteți un comentariu