Românii au luat de la bănci în luna iulie credite ipotecare noi în lei de aproape 1,29 mld. lei, marcând cel mai ridicat nivel din șapte luni din 2020, volumul fiind în creștere și față de iulie 2019, cu peste 5%.Comparativ cu volumul ipotecarelor noi din iunie 2020, când a fost înregistrat minimul finanțărilor noi pentru locuințe din acest an, de doar 0,90 mld. lei, creditele ipotecare în lei au făcut în iulie 2020 un salt de circa 42%.
Ascensiunea creditelor ipotecare noi nu a fost influențată de finanțările acordate prin noul program numit Noua casă, care a demarat în luna septembrie.
Cu excepția lunii iunie, nivelul creditelor ipotecare noi în lei a depășit în fiecare lună din perioada ianuarie - iulie 2020 pragul de 1 mld. lei, precum și nivelurile din lunile similare din 2019. Practic, iunie a fost prima și singura lună de declin din șapte luni din 2020 față de 2019.
Pe ansamblul primelor șapte luni din 2020 volumul cumulat al creditelor ipotecare noi în lei a depășit 7,7 mld. lei, în creștere cu 895,3 mil. lei, respectiv cu circa 13%, față de șapte luni din 2019.
Dobânda medie la creditele ipotecare noi în lei a rămas în acest an peste 5,4%, în iunie și iulie depășind 5,6%.
Majoritatea creditelor ipotecare noi (peste 96%) sunt în lei.
Pe palierul creditelor ipotecare noi în euro, nivelul a coborât în iulie la 4,14 mil. euro (20 mil. lei), minimul din 2020 și în scădere cu peste 40% față de iulie 2019.
Volumul total al creditelor ipotecare retail noi, în lei și euro, a depășit 8 mld. lei în primele șapte luni din 2020, fiind cu 974,5 mil. lei, respectiv cu 14% peste ipotecarele noi în lei și euro din ianuarie - iulie 2019.
0 comments :
Trimiteți un comentariu