Ministrul Transporturilor despre Autostrada Transilvania: „Niciun tronson din A3 nu mai este blocat în acest moment”

Știrea a fost publicată vineri, 4 septembrie 2020, 18:22 în categoria

Ministrul Transporturilor despre Autostrada Transilvania: „Niciun tronson din A3 nu mai este blocat în acest moment” Vineri au fost deschise secțiunea dintre Biharia-Borș a autostrăzii A3, noul punct de trecere a frontierei dintre România și Ungaria, Borș II – Nagykereki, dar și porțiunea de autostradă M4 cu care sectorul românesc face conexiunea, anunță Ministerul Transporturilor.

Evenimentul a a vit loc în prezența ministrului Lucian Bode, a ministrului român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, și a omologului ungar Peter Szijjártó Alături de oficialii guvernamentali au participat la eveniment reprezentanții managementului CNAIR și cei ai autorităților locale.

Valoarea contractului pentru proiectarea și execuția acestui tronsonului de autostradă dintre Biharia și Borș, parte a Autostrăzii Transilvania, a fost de 145.663.083,37 lei fără TVA, lucrările fiind realizate de către asocierea TRAMECO SA – VAHOSTAV -SK a.s. – DRUMURI BIHOR SA – DRUM ASFALT SRL – EAST WATER DRILLINGS SRL.

”După 10 luni de activitate a Guvernului Ludovic Orban niciun tronson din Autostrada Transilvania nu mai este blocat în acest moment. Guvernul Ludovic Orban și-a propus așa cum bine știți o schimbare de paradigmă, o trecere de la un model economic bazat pe consum la un model economic bazat pe stimularea investițiilor, singurul model care poate garanta o creștere economică solidă, crearea de noi locuri de muncă și un produs intern brut mai mare pe cap de locuitor. Pentru guvernarea liberală infrastructura de transport va fi coloana vertebrală pe care se va ridica economia României, iar Guvernul Orban și-a propus ca următorii 10 ani să fie anii reclădirii României. Așa cum știți, avem o strategie privind dezvoltarea infrastructurii de transport în România pe toate modurile de transport în următorii 10 ani, în care ne propunem să unim toate regiunile România și mai departe să le unim cu Europa. Avem de asemenea în această strategie asigurată finanțarea pentru că, vorbim de finanțare de la bugetul de stat respectiv din fonduri europene nerambursabile. Știți foarte bine că prin planul național de relansare economică ne-am propus și avem un angajament ferm de aloca în fiecare an 2% din PIB pentru dezvoltarea infrastructurii de transport”, a declarat ministrul Lucian Bode.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dorin Oancea

0 comments :

Trimiteți un comentariu