Spania a devenit ultimul punct fierbinte al pandemiei în Europa, iar cazurile se răspândesc mai repede decât în Statele Unite

Știrea a fost publicată marți, 1 septembrie 2020, 17:27 în categoria

Spania a devenit ultimul punct fierbinte al pandemiei în Europa, iar cazurile se răspândesc mai repede decât în Statele Unite Autoritățile spaniole au înregistrat peste 53.000 de cazuri de COVID-19 în ultima săptămână. Raportându-ne la populație, numărul spune că virusul se răspândește mai repede decât în Statele Unite și de două ori mai repede decât în Franța, țară cu care Spania împarte o graniță de peste 600 de kilometri.

Antoni Trilla, epidemiolog în cadrul Institutului pentru Sănătate Globală din Barcelona, spune că numărul poate reprezenta o frântură din viitorul Europei, potrivit Business Insider.

„Poate că Spania este canarul din mina de cărbune. Ne pot urma multe țări – dar să sperăm că nu cu aceeași viteză și nu cu același număr de cazuri”, a declarat Trilla.

Infecțiile cu coronavirus cresc, de asemenea, și în Italia, Belgia, Grecia, Germania și Europa de Est.

De când autoritățile spaniole au relaxat măsurile de distanțare socială în luna iunie, evenimentele familiale, petrecerile stradale, cluburile de noapte și activitățile turistice au fost învinuite în mod constant pentru reapariția coronavirusului.

Pe 1 septembrie, Spania este a noua țară la nivel mondial în ceea ce privește număr de cazuri cu coronavirus, cu 462.858 de infecții și peste 29.000 de decese.

Totuși, ultimele cazuri sunt mai puțin mortale comparativ cu perioada în care a început pandemia. Rata de mortalitate din Spania ajungea la sfârșitul lunii august la 6,6%, aproape jumătate din recordul înregistrat în luna mai – 12%. Atunci, vârsta medie de infecție era de 60 de ani, comparativ cu 37 de ani în prezent.

„Spitalele vor fi din nou pline – dar vom fi pregătiți”, spune dr. María del Mar Vázquez, directorul unei instituții medicale din Málaga.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu