Avioane Craiova cheamă acționarii să aprobe un credit de 98,2 mil. lei pentru plăți în avans conform unui contract încheiat cu Ministerul Apărării

Știrea a fost publicată miercuri, 21 octombrie 2020, 00:47 în categoria

Avioane Craiova cheamă acţionarii să aprobe un credit de 98,2 mil. lei pentru plăţi în avans conform unui contract încheiat cu Ministerul Apărării Avioane Craiova (simbol bursier AVIO), companie aeronautică controlată de statul român, a convocat acționarii pe 24 noiembrie 2020 pentru a aproba contractarea unei facilități de credit sub forma unor scrisori de garanție bancară pentru plata în avans a sumei de 82,5 milioane lei, la care se adaugă și TVA în valoare de 16,7 milioane lei, reprezentând plăți în avans conform unui contract încheiat cu Ministerul Apărării Naționale pe 14 august 2020. Plățile în avans vor fi effectuate în două tranșe. Prima, de 51,8 milioane de lei, reprezentând 15,82% din valoarea totală a contractului, cu TVA inclusă, va fi efectuată în 2020, iar a doua, de 46,4 milioane de lei, reprezentând 14,18% din valoarea contractului, cu TVA inclusă, este programată pentru al doilea semestru al anului 2021. Avioane Craiova a semnat cu Ministerul Apărării un contract de

275 milioane lei, fără TVA, pentru modernizarea a 10 aeronave IAR-99 care vor fi folosite pentru pregătirea piloților care vor zbura ulterior pe aparate F-16 Fighting Falcon. Contractul are o durată de patru ani, ultima aeronavă modernizată urmând a fi livrată în termen de 48 de luni de la semnarea documentului, iar prima aeronavă modernizată va începe testele de pregătire după 22 de luni.

Lucrarile de revitalizare si modernizare ale aeronavelor IAR-99 se vor realiza si prin implicarea altor companii române și străine, ceea ce va conduce la dezvoltarea pe orizontala a industriei naționale, a anunțat Avioane Craiova în august. Compania cu 45 milioane de lei capitalizare este controlată în proporție de 95% de statul roman prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. De la începutul anului, acțiunile AVIO se tranzacționează în creștere cu 12,6%, pe fondul unui rulaj de 1,1 milioane lei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu