Cât costă cel mai scump automobil produs în România: În premieră prețul de pornire trece de 30.000 de euro

Știrea a fost publicată miercuri, 28 octombrie 2020, 16:47 în categoria

Cât costă cel mai scump automobil produs în România: În premieră preţul de pornire trece de 30.000 de euro Ford Puma ST, cel mai puternic automobil realizat vreodată în România, echipat cu un motor de 1,5 litri EcoBoost de 200 CP, are un preț de pornire de 29.250 de euro cu TVA în versiunea de "bază", în timp ce o a doua versiune a sa, pleacă de la 32.350 de euro cu TVA. Spre comparație prețul de listă pentru un Puma cu motorul de 1,0 litri și 125 CP pleacă de la 20.800 de euro.

Puma ST poate accelera de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde și poate rula cu 220 km/h, fiind de departe cel mai puternic și mai mai rapid automobil produs vreodată în România.

Puma ST vine diferențial mecanic cu alunecare limitată (LSD) și arcuri cu distribuție vectorială, alături de posibilitatea selectării mai multor moduri de rulare, inclusiv modul Sport și - pentru prima dată pe un vehicul Ford Performance - modul Eco. Șasiul optimizat și personalizat include o bară de torsiune, o bară stabilizatoare și configurarea amortizoarelor. Răspunsurile la direcție sunt cu 25% mai rapide și frânele cu 17% decât cele de pe modelul Puma standard.

Ford Puma s-a apropiat în trimestrul al treilea la aproape 4.000 de unități distanță de prima poziție în topul celor mai bine vândute modele ale constructorului pe piața europeană, potrivit datelor Ford Europa.

La nivelul trimestrului al treilea din 2020, în lunile iulie, august și septembrie, Puma a înregistrat vânzarea a aproape 42.400 de unități, fiind depășit numai de Fiesta, care s-a clasat pe primul loc cu 46.500 de unități și Focus cu aproape 46.300 de unități. Este pentru prima dată când un model produs la Craiova se apropie de primele două locuri în topul vânzărilor modelelor Ford.

Mai mult, intrarea în top trei a Puma are loc în condițiile în care abia în vară Ford România a reluat producția în trei schimburi la uzina de la Craiova.

La Ford România producția a urcat la 21.430 de SUV-uri Puma și EcoSport în septembrie, în creștere de la 7.584, americanii reușind aproape o triplare a producției datorită Puma.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu