
„Vrem să îi separăm pe cei care ne creează conținutul de echipa de comercializare”, a declarat CEO-ul Bob Chapek. În consecință, se vor crea mai multe filme pentru principalul serviciu de streaming al companiei, realizându-se o distanțare treptată față de cinematografe. Un exemplu este filmul Mulan, lansat contra cost pe Disney+.
Gigantul avansa deja în această direcție, însă pandemia a accelerat tot mai mult tranziția. Cinematografele și parcurile de distracție au suferit masiv din cauza crizei și nu vor reveni prea curând la nivelurile înregistrate înainte de coronavirus. Totuși, streaming-ul a rămas principala sursă de venit a companiei: Disney+ are peste 60 de milioane de abonați la mai puțin de un an de la lansare.
Decizia indică faptul că, deși compania nu va renunța în totalitate la cinematografe, viitorul ei nu se află în sălile de cinema. Grupul WarnerMedia, deținut de AT&T;, a anunțat recent o serie de mișcări menite să îmbunătățească serviciul de streaming HBO Max. NBCUniversal a încheiat un acord cu AMC pentru a limita timpul de rulare a unui film în cinematografe pentru grăbi lansarea în mediul digital.
Mișcările au fost luate pentru a concura cu Netflix, care numără aproape 200 de milioane de abonați și a raportat anul acesta cele mai mari creșteri din istorie.
0 comments :
Trimiteți un comentariu