
Evoluția a fost susținută pe de o parte de revenirea unor cotații din portofoliul fondurilor de pensii Pilon II, dar și de viramentele trimise de salariații români, de circa 730 mil. lei în medie. În termeni procentuali creșterea este de 12,67% de la începutul acestui an, arată calculele realizate de ZF. Pe de altă parte, pe parcursul lunii septembrie, activele fondurilor de pensii private Pilon II s-au majorat cu 1,32 miliarde de lei, arată datele ASF.
În septembrie 2020, fondurile de pensii private Pilon II aveau investiții de 47,3 mld. lei în titluri de stat (67,6% din total), alte 14,2 mld. lei în acțiuni, investite în cea mai mare parte la Bursa de la București (20,3%), dar și obligațiuni corporative de 3 mld. lei (4,3%), depozite bancare de 1,76 mld. lei (2,5%) și alte plasamente.
0 comments :
Trimiteți un comentariu