Germania și Marea Britanie, în fața unui val de insolvențe odată cu expirarea unor măsuri de protecție a companiilor

Știrea a fost publicată vineri, 2 octombrie 2020, 03:52 în categoria

Germania şi Marea Britanie, în faţa unui val de insolvenţe odată cu expirarea unor măsuri de protecţie a companiilor Germania se pregătește pentru o creștere a insolvențelor odată cu expirarea unui moratoriu menit să ajute companiile să supraviețuiască pandemiei, scrie Bloomberg.

Începând cu această lună, companiile care nu-și pot plăti fac­turile vor fi din nou obligate să caute protecție în instanță. Din martie până în septembrie, cele care puteau pune lipsa li­chi­d­ităților pe seama pandemiei, demonstrând că au șanse ri­di­ca­te să treacă peste criză, nu au mai fost obligate să facă acest lucru.

„Companiile care au putut fi salvate au fost salvate“, arată Tillman Peeters, de la compania de consultanță Falkensteg. „Numărul insolvențelor va crește inevitabil“ acum că plasa de siguranță a fost eliminată.

Ajutorul oferit companiilor a fost parte dintr-un pachet de mă­suri guvernamentale menite să le susțină pe acestea în fața rece­s­iunii generate de pandemie. Sfârșitul moratoriului va avea drept rezultat un „val“ de insolvențe, se arată într-un raport al Commerzbank.

Lucrurile ar fi putut sta mai rău totuși. Faptul că în medie companiile dispun de niveluri relativ ridicate de capital înseamnă că impactul asupra economiei va fi „mult mai puțin dramatic“ decât la începutul anilor 2000, se mai arată în raport. În plus, noi măsuri vor intra în vigoare în ianuarie pentru a ajuta companiile să-și restructureze mai ușor datoriile.

Marea Britanie se confruntă cu o situație similară, ministrul britanic de finanțe Rishi Sunak fiind recent avertizat de un grup de lobby pentru sectorul de business că Marea Britanie s-ar putea afla în fața unei creșteri puternice a insolvențelor dacă guvernul țării nu va prelungi măsurile menite să protejeze companiile lovite de criză.

The Institute of Directors a lansat avertismentul în ziua expirării măsurilor respective.

După expirarea acestora, directorii companiilor cu un anumit risc de lichidare vor încălca legea dacă își vor continua operațiunile.

„Acum, mesajul pentru companiile cu dificultăți pare să fie pur și simplu de a se închide“, arată Roger Barker, director în cadrul IoD.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu