Măsuri fără precedent: Slovacia mobilizează mii de soldați și pompieri pentru a testa întreaga populație de 5,5 milioane de oameni. Țara intră parțial în lockdown

Știrea a fost publicată vineri, 23 octombrie 2020, 19:02 în categoria

Măsuri fără precedent: Slovacia mobilizează mii de soldaţi şi pompieri pentru a testa întreaga populaţie de 5,5 milioane de oameni. Ţara intră parţial în lockdown Slovacia mobilizează mii de soldați și pompieri pentru a testa întreaga populație de 5,45 milioane de oameni a țării, într-o încercare de a evita un lockdown total, potrivit The Telegraph.

Presa internațională notează că Slovacia va organiza 5.000 de spații de testare.

Slovacia a decis săptămâna aceasta să treacă la un lockdown parțial, unde majoritatea școlilor se închid iar populația nu trebuie să iasă din casă decât pentru muncă, cumpărături esențiale și plimbări în natură, a anunțat premierul Igor Matovic, joi, citat de Reuters.

După ce a trecut de primul val al pandemiei cu una dintre cele mai mici rate de infectare din Europa, Slovacia se confruntă cu o creștere accelerată a numărului de cazuri noi, ceea ce împinge autoritățile spre noi restricții.

„Este ultima soluție pe care o avem pentru a evita un lockdwon total, soluție pe care multe alte țări au ales-o deja. Acesta val a venit de 100 de ori mai puternic decât primul”, a spus Matovic în fața jurnaliștilor.

Majoritatea școlilor din țară vor fi închise începând de luni. Noile măsuri anunțate se adaugă restricțiilor deja existente în societate, cum ar fi închiderea restaurantelor la interior și a sălilor de evenimente, precum și a piscinelor, sălilor de fitness și a teatrelor.

Matovic a confirmat ieri planul de a testa gratuit întreaga populație, prin teste rapide, care sunt mai puțin eficiente decât testele PCR.

Slovacia a raportat astăzi 2.581 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus și 19 decese noi, ducând totalul la 37.911 îmbolnăviri și 134 de decese.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu