
Autoritățile au anunțat o serie de restricții de circulație între orele 21 și 6 în Paris și alte 8 metropole, într-un efort de controlare al ultimului val de infecții care se răspândește de-a lungul continentului.
De asemenea, Germania a continuat să sporească gradul de severitate al măsurilor, iar Republica Cehă va folosi armata pentru a construi un spital de campanie în condițiile în care sistemul de sănătate încearcă să se confrunte cu al doilea val de COVID-19. Autoritățile de la Praga au raportat aproximativ 20.000 de cazuri în ultimele 48 de ore și 122 de decese.
Polonia recomandă suspendarea procedurilor neesențiale, în timp ce autoritățile din Germania au impus măsuri strice în Berlin, oraș unde nu se mai poate vinde alcool între orele 23 și 6.
Prim-ministrul italian Giuseppe Conte a semnat un nou set de reguli prin care se interzic petrecerile atât din exterior cât și din interior, iar numărul persoanelor invitate la domiciliu va fi limitat la șase.
0 comments :
Trimiteți un comentariu