Aproape jumătate din firmele mici și medii din Europa se tem că vor da faliment în următoarele 12 luni dacă veniturile continuă în ritmul actual, subliniind efectele dezastroase ale crizei provocate de COVID-19, scrie Bloomberg.Circa 20% din firmele italiene și franceze estimează că vor demara procedurile de insolvență în următoarele șase luni, potrivit unui raport al firmei de consultanță McKinsey & Co care a luat în calcul peste 2.200 de IMM-uri din cele mai mari cinci economii europene. Business-urile mici și mijlocii sunt esențiale regiunii, reprezentând două treimi din forța de muncă și peste jumătate din valoarea adăugată.
Până acum, 70% din companiile europene au raportat venituri mai mici din cauza măsurilor impuse pe fondul coronavirusului, iar nivelul este mult mai ridicat în țări precum Italia și Spania.
Fondul Monetar Internațional estimează o contracție economică de 12,8% pentru Spania până la sfârșitul anului, cel mai mare declin din rândul statelor dezvoltate.
Săptămâna trecută, Gemeinscafts-Diagnose – un raport semestrial al principalelor institute economice din Germania – a revizuit în scădere previziunile pentru următorii doi ani. Astfel, produsul intern brut (PIB) va scădea cu 5,4% în 2020 (de la -4,2% în primăvară), va crește cu 4,7% (de la 5,8%) în 2021 și cu 2,7% în 2022.
Recuperarea primei economii europene este ținută în loc de sectoarele care depind din plin de interacțiuni fizice, cum ar fi restaurantele, turismul, evenimentele și traficul aerian. În plus, nivelurile de dinainte de criză ale PIB-ului nu vor fi atinse până la finalul lui 2021 și vor rămâne la 2,5% sub nivelul pe care l-ar fi înregistrat fără pandemia de coronavirus.
0 comments :
Trimiteți un comentariu