♦ Șapte companii își vor publica rezultatele financiare pe 13 noiembrie, ceea ce o face cea mai aglomerată ședință ♦ Pe 12 noiembrie, a doua cea mai aglomerată ședință, cinci companii sunt așteptate să raporteze ♦ Sezonul raportărilor va fi închis pe 16 noiembrie de Fondul Proprietatea și Purcari.Cele 17 companii din prima ligă bursieră vor începe în mai puțin de o săptămână să publice rapoartele financiare la nouă luni din 2020, respectiv cele aferente T3/2020, primul emitent așteptat de investitori să raporteze fiind producătorul de materiale de construcții TeraPlast Bistrița, pe 26 octombrie, arată datele agregate de ZF de la BVB.
După TeraPlast, vine rândul OMV Petrom, cea mai valoroasă companie listată la Bursa românească și cel mai mare producător local de petrol și gaze, pe 29 octombrie, fiind urmată de BRD SocGen, a doua cea mai mare bancă de la Bursă, pe 5 noiembrie.
Ulterior, pe 12 noiembrie, a doua cea mai aglomerată ședință din punct de vedere al raportărilor, sunt programate cinci companii, respectiv operatorul pieței de capital locale Bursa de Valori București, transportatorul național de țiței Conpet Ploiești, producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica, Electrica, cel mai mare distribuitor de energie electrică din România și Grupul Sphera, administratorul în regim de franciză al restaurantelor KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu