Vlad Năstase, director general al companiei de consultanță Concilium, a fost ales în boardul de conducere al Asociației de Turnaround Management, cu sediul în Statele Unite

Știrea a fost publicată luni, 26 octombrie 2020, 12:17 în categoria

Vlad Năstase, director general al companiei de consultanţă Concilium, a fost ales în boardul de conducere al Asociaţiei de Turnaround Management, cu sediul în Statele Unite Vlad Năstase, directorul general al companiei de consultanță Concilium și președintele filialei din România a Asociației de Turnaround Management (management de redresare-n.red), a fost ales în  boardul de conducere al asociației globale, cu sediul în Statele Unite.

Înființată în 1988, Turnaround Management Association (TMA) este singura asociație internațională non-profit dedicată soluțiilor de revigorare corporativă (corporate renewal) și a managementului de tip turnaround, cu filiale în 52 de țări și peste zece mii de membri. Organizația e prezentă în România din 2012 și are peste 50 de membri, specialiști în banking, restructurări, avocatură de afaceri, investiții și consultanță financiară.

"Deși încă nouă în România, această soluție de management câștigă tot mai mult teren în contextul generat de criza sanitară, ale cărei efecte se vor vedea în economia noastră cu precădere în primul trimestru al anului viitor”, spune Vlad Năstase, membru în boardul global al TMA.

România e reprezentată pentru prima oară în echipa executivă a TMA, fapt ce va oferi țării deschidere către cea mai puternică economie din lume, vizibilitate pe harta tendințelor globale și acces mai facil la finanțările internaționale în ce privește soluțiile de restructurare pentru companii

"Faptul că țara noastră e prezentă de acum în boardul acestei organizații internaționale facilitează și mai mult accesul la know-how și la fondurile mari de turnaround din Statele Unite”, adaugă Vlad Năstase.

Vlad Năstase vine la conducerea TMA alături de alți 20 de profesioniști internaționali, împreună cu care va direcționa și superviza operațiunile globale ale Asociației, va eficientiza politicile de funcționare, va aproba programele fiscale și bugetul și va decide direcționarea fondurilor.

Din poziția de Președinte al filialei române a Turnaround Management, Vlad Năstase își propune să continue eforturile de poziționare TMA România ca un stakeholder activ în procesul de transpunere în legislația națională a Directivei europene referitoare la restructurarea preventivă și dezvoltarea unui proiect educațional cu privire la conștientizarea vulnerabilităților în business pentru mediul antreprenorial autohton, în parteneriat cu băncile comerciale.

Recent, asociația a lansat un Program de Management al Crizei - ghid de măsuri pentru antreprenori, manageri de companii și specialiști în restructurare pentru depășirea efectelor crizei și revenirea la o situație economică sustenabilă.

"O soluție de turnaround presupune instrumente complexe care nu sunt la îndemâna managementului actual și care pot fi implementate eficient în echipă cu un specialist în restructurare, în baza unei metodologii clare de lucru. De aceea, e important să recunoaștem primele semnale de alarmă a dezechilibrului în business și să ne obișnuim să solicităm ajutor specializat. Chiar dacă pentru asta e necesar să facem doi pași în spate în afacere sau să recurgem la soluții importate din alte state", explică Vlad Năstase.

Managementul de tip turnaround e solicitat cel mai des atunci când apar primele vulnerabilități la nivelul businessului, când afacerea trece printr-un proces de restructurare și are nevoie de soluții complexe, implementate de un Chief Restructuring Officer sau când e necesară o opinie autorizată privind starea companiei în relația cu băncile creditoare.

Vlad Năstase are aproape 20 de ani de experiență în domeniul bancar, managementul riscului și al creditelor neperformante, restructurări de business, servicii financiare și de workout. După ce a acumulat o expertiză solidă în poziții de senior management al unor importante instituții bancare s-a reorientat spre antreprenoriat, iar acum conduce compania de consultanță financiară Concilium Consulting, cu un portofoliu de zeci de businessuri din toate industriile de referință din România.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu