
Totuși, UBS – cea mai mare bancă din Elveția – crede că planeta se poate confrunta anul viitor cu o nouă serie se riscuri economice.
Ce se întâmplă dacă se înrăutățește pandemia de coronavirus?
Ultimele rezultate raportate de Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca au alimentat semnificativ piețele de capital, după luni întregi de scăderi și incertitudini.
Însă al doilea val de infecții este în plin efect în Europa, iar Statele Unite au depășit pragul de 13 milioane de cazuri: „Obstacolele din fața creșterii economice, generate de noile focare de COVID-19, pot lovi din plin activele ponderate la risc, zona euro și piețele emergente fiind tot mai presate de contextul actual”, spune UBS.
Analiștii din cadrul băncii lansează astfel două opțiuni: indicele european EuroStoxx 50 și MSCI Emerging Markets, indice de referință pentru țările în curs de dezvoltare.
Ce se întâmplă dacă rata inflației crește peste noapte?
Totodată, banca elvețiană estimează că cel mai grav scenariu din 2021 ar fi acela în care inflația ar crește subit, iar piețele de capital s-ar prăbuși de la o zi la alta.
Pentru a se proteja împotriva riscurilor, analiștii recomandă indicii asiatici precum Hang Seng din Hong Kong și Hang Seng China Enterprises Index, care monitorizează cele mai mari companii chineze listate în Hong Kong, întrucât „protecția pe care o oferă indicii din Asia se încadrează relativ bine în metodologia băncii”.
Ce se întâmplă dacă se agravează tensiunile comerciale?
Războiul comercial dintre China și președintele american Donald Trump a speriat piețele timp de patru ani. Însă victoria democratului Joe Biden nu garantează dispariția tensiunilor.
Relațiile dintre vest și China rămân în continuare dificile, iar atitudinea autorităților de la Beijing vis-a-vis de protestatarii din Hong Kong poate deveni un nou punct fierbinte în ceea ce privește viitoarele conflicte comerciale. În această situație, analiștii UBS le recomandă investitorilor indicele francez CAC 40.
0 comments :
Trimiteți un comentariu